13 Decembrie 2020

Insula Fraser din Australia se află sub cod ROȘU de inundații



La doar câteva zile după ce incendiile de vegetaţie au ameninţat un renumit sit inclus pe lista patrimoniului mondial, mii de australieni se pregătesc pentru inundaţii prognozate pe coasta estică a ţării, unde plajele au fost închise, iar autorităţile i-au îndemnat pe rezidenţi să îşi protejeze locuinţele cu saci de nisip, informează Agerpres.

După ce a raportat precipitaţii de 475 de mililitri pe metru pătrat în ultimele 24 de ore, Biroul de Meteorologie din Australia a emis un cod roşu de vreme severă pentru regiunea de graniţă dintre statele New South Wales şi Queensland, o zonă intens populată, în care se află şi capitala statului Queensland, oraşul Brisbane.

Cu o săptămână în urmă, Insula Fraser, situată în proximitatea metropolei australiene, a fost evacuată din cauza incendiilor de vegetaţie, infirmând speranţele legate de posibilitatea ca vremea umedă să facă incendiile sezoniere din 2020 mai puţin devastatoare decât cele de anul trecut.

Oamenii de ştiinţă atribuie această evoluţie haotică a climei la începutul verii din Australia fenomenului La Nina - care aduce, în mod tipic, ploi abundente -, în conjuncţie cu modificările climatice.

Fraser Island, cea mai mare insulă de nisip din lume, a fost plasată sub incidenţa unui cod roşu de inundaţii, în virtutea căruia conducătorii de automobile au fost îndemnaţi să evite drumurile din zonele în care nivelul apelor este deja în creştere.

Emiterea acestui cod meteorologic s-a produs la puţin timp după ce Queensland şi-a redeschis graniţele cu statul învecinat New South Wales, rămase închise timp de mai multe luni din cauza pandemiei de COVID-19.

Autorităţile locale i-au îndemnat pe australienii care călătoresc cu ocazia sărbătorilor de sfârşit de an să dea dovadă de prudenţă, întrucât mulţi dintre ei ar putea să nu fie familiarizaţi cu zonele predispuse la inundaţii.

Serviciile de urgenţe din acea regiune au salvat deja patru persoane, inclusiv unele care se aflau în automobile rămase blocate pe drumuri inundate, şi au primit peste 700 de apeluri telefonice privind solicitări de ajutor.

În zona intens populată Gold Coast, la sud de Brisbane, autorităţile au închis plajele din cauza gradului ridicat de periculozitate pentru practicanţii de surfing, iar serviciile de urgenţe au inaugurat mai multe centre de la care rezidenţii se pot aproviziona cu saci de nisip pentru a îşi proteja locuinţele de viituri şi de inundaţii.



Citeste si