Autorităţile din Sinaia vor deschide pe 18 decembrie pârtiile situate la Cota 2000, primarul Vlad Oprea anunţând inaugurarea a două noi trasee, dar şi a unui teleschi care va deservi Valea Soarelui, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor postate de Vlad Oprea pe pagina sa de Facebook, pe munte a nins şi sunt îndeplinite condiţiile pentru ca pe 18 decembrie toate pârtiile din golul alpin să fie deschise.

În context, edilul de la Sinaia anunţă că va fi inaugurat un teleschi în Valea Soarelui şi vor fi deschise două noi pârtii.

"Sperăm ca Gondola Carp, care este momentan inactivă din cauza unor defecţiuni tehnice, să fie reparată până atunci. Dacă nu, vom porni oricum cu cele patru instalaţii: Gondola Sinaia, Telescaunul Soarelui, banda de la Cota 2000 şi cea mai nouă instalaţie de pe munte, Teleschiul din Valea Soarelui, care va fi inaugurat vineri. Are 523 de metri lungime, o capacitate de transport de 800 de persoane pe oră, iar urcarea durează puţin peste trei minute. Mai mult, avem şi două noi pârtii amenajate, deservite de acest teleschi, în plus faţă de traseele deja ştiute", se arată în postarea citată.

Având în vedere contextul pandemic, vor fi implementate noi măsuri anti-COVID:

  • accesul în gondolă va fi limitat la jumătate din capacitate,
  • linia de aşteptare la îmbarcare pentru telescaun va fi semnalizată astfel încât să se poată respecta toate normele de distanţare şi siguranţă,
  • purtarea măştii rămâne obligatorie atât pe peroane, la cozi, cât şi în instalaţiile de transport.

Foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri