Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, va dispune începerea lucrărilor la staţia de metrou dintre staţia Berceni şi şoseaua de Centură, care se vor finaliza în 22 de luni, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4, citat de Agerpres.

"Contractul de finanţare cu fonduri europene nerambursabile a acestui proiect a fost semnat de către Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, în prezenţa Directorului Executiv al Direcţiei Accesare Fonduri din cadrul Direcţiei Generale Organism Intermediar pentru Transport, Cătălin Costache, încă de pe 4 decembrie, iar astăzi documentul a fost parafat şi de către Ministrul Transporturilor, Lucian Bode. În aceste condiţii, edilul urmează să dispună începerea lucrărilor, ce vor fi încheiate în următoarele 22 de luni", precizează Primăria Sectorului 4.

Noua staţie de metrou va fi construită între staţia Berceni, actualul capăt de linie al Magistralei 2 de metrou, şi Şoseaua de Centură. Cu o suprafaţă desfăşurată de 15.100 mp, staţia va fi una supraterană, însemnând o clădire cu subsol, parter şi două etaje. Lungimea noului traseu, care va avea o cale dublă de rulare (două linii distincte, faţă de o singură linie tehnică, necorespunzătoare traficului de călători, cum este în momentul de faţă) se va întinde pe 1,6 kilometri. Dintre cele şase zone de acces pietonal, două vor fi situate pe partea opusă a şoselei Berceni, fiind asigurată legătura printr-un pasaj pietonal subteran.

De asemenea, din cele două ieşiri, se va face legătura directă cu parcarea de tip park &ride, care va fi amenajată în imediata apropiere. Mai mult, fiind o staţie supraterană, proiectul prevede inclusiv instalaţie de degivrare a căii de rulare, care să permită exploatarea în condiţii de siguranţă pe timp de iarnă.

Costurile se ridică la peste 50 de milioane de euro şi vor fi finanţate cu fonduri europene nerambursabile, precizează Primăria Sectorului 4.

Conform statisticilor, Magistrala 2 de metrou reprezintă 25% din totalul liniilor Metrorex şi suportă zilnic 50% din fluxul de trafic al întregii reţele de transport subteran din Capitală.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri