România pierde mii de copii în drumul spre școală: câți copii abandonează școala în România

De la adoptarea Legii educației naționale în 2011 și până în prezent, România a pierdut 451.895 de copii. Sunt copii care au abandonat școala, cu povești de viață similare experiențelor celor 30 de copii incluși în campania „Ajută-ne să nu-i lăsăm să devină #CopiiPierduti”: Elena, Andrei, Cătălina, Albert, Toni, Ramona, Marian, Luca, Ionuț, Mihai, Vlăduț, Gabriela, David, Daniel, George, Alina, Bianca, Andrei, Ioana, Edi Anișoara și alţii. La finalul acestui an marcat de o criză sanitară globală care a schimbat profund vieți, priorități și comportamente, Salvați Copiii atrage atenția asupra faptului că traversăm o perioadă critică pentru educația copiilor noștri.

Salvați Copiii România lansează astfel campania manifest „Ajută-ne să nu-i lăsăm să devină #CopiiPierduti”, al cărei element central îl reprezintă expoziția de fotografie și invită publicul larg şi liderii opiniei publice, începând de astăzi, 16 decembrie ora 11.00, până pe 10 ianuarie 2021, la Muzeul Național de Artă, pentru a descoperi poveştile copiilor vulnerabili şi pentru a ne uni forţele în încercarea de a le face experiențele cunoscute și a nu-i lăsa să devină #CopiiPierduti.

Campania se adresează în special autorităților, pentru a le determina să redeschidă școlile în luna ianuarie 2021, în siguranță pentru copii și personalul didactic și nedidactic, să asigure astfel accesul la educație pentru cei mai vulnerabili dintre copiii care trăiesc în condiții de sărăcie și izolare socială și se află în pragul abandonului școlar și să trateze cu adevărat educația ca prioritate națională. Aceasta reprezintă condiția fundamentală ce trebuie respectată pentru a le asigura Cătălinei și lui Ionuț, cei doi copii din descrierile de mai jos, educația de care au nevoie.

Ionuț, 12 ani, clasa a IV-a. Ionuț și ai lui trăiesc în condiții foarte grele. Tatăl este tot timpul plecat pentru a le asigura traiul, iar mama, care și-ar dori să aibă grijă de ei, suferă de o boală foarte gravă, care o împiedică să facă acest lucru cum trebuie. Așa că, din cauza absențelor, Ionuț a rămas repetent anul trecut. Anul acesta și-a propus să facă tot ce poate pentru a fi la fel ca și colegii lui, dar, din cauza pandemiei COVID-19, școlile s-au închis, iar el a rămas în afara orelor, deoarece nu are acces la învățământul online. De Crăciunul acesta, își dorește ca școala să reînceapă așa cum știe el, să fie toți colegii în clasă împreună cu doamna lor învățătoare, să iasă la tablă și la finalul zilei să alerge cu toții la joacă.

Citeste si:
1 din 2 copii din România e supus unei forme de abuz
Unul din doi copii e supus...

Cătălina, 10 ani, clasa a IV-a. Cătălina locuiește la țară și îi place să se joace cu copiii din comunitate. De 8 ani, ea, tatăl ei și bunica paternă trăiesc într-o locuință modestă, fără venituri și fără condiții corespunzătoare pentru studiu. A ajuns cu greu în clasa a IV-a, iar acum chiar și mica șansă de a continua școala i-a fost luată din cauza lipsei de acces la învățământul online. Cătălina speră că, până la urmă, va avea și ea o tabletă și Internet.

Starea actuală a sistemului de învățământ din România

Date vehiculate cu privire la degradarea continuă a sistemului educațional sunt cunoscute de întreaga societate românească, iar o menținere a atitudinii de nepăsare din partea viitorului Parlament și Guvern al României va submina iremediabil solidaritatea între generații.

Lipsa educației menține copiii captivi în sărăcie și ciclul intergenerațional al excluziunii sociale. Acesta este adevărul indezirabil pe care cei 278.000 de tineri între 18 și 25 de ani fără studii elementare finalizate îl trăiesc astăzi, mărturie stând propriile lor vieți.

Citeste si:
Marius Motofei, Vodafone România: Educația ne dă competitivitate...
Marius Motofei, Vodafone...

La această situație generală de excluziune socială prin sărăcie, s-a adăugat gestionarea defectuoasă și non-empatică față de copiii vulnerabili ai sistemul educațional în timpul pandemiei de COVID-19, ceea ce a condus inevitabil la fenomenul de excluziune educațională, prin privarea accesului la educația online pentru 1.000.000 de copii care reprezintă aproape două treimi dintre copiii de vârstă școlară ce vor constituie în curând generația viitorilor adulți într-un viitor nesigur al acestei lumi. Neparticiparea unui număr atât de mare de copii (40% din întreaga populație școlară) constituie o criză fără precedent în educație, efect direct și excluziv al deciziilor politice.

În completarea acestor date, trebuie să reamintim faptul că, în ultimele două decenii, sistemul educațional s-a dovedit a fi capabil să asigure doar unui copil din doi o alfabetizare mediocră ori satisfăcătoare în științe, matematică ori lectură. Celălalt copil, deși prezent fizic an de an în școală ori liceu, a fost în fapt exclus sistematic din procesul de învățare, rezultatele și competențele lui limitate corespunzând analfabetismului funcțional.

Măsuri urgente pentru 2021

Educația de calitate și asigurată în mod echitabil, indiferent de mediul familial și comunitatea în care trăiesc copiii, reprezintă singurul instrument pentru combaterea sărăciei și pentru respectarea demnității copiilor și părinților lor. Persoanele cu putere de decizie în această țară sunt obligate legal și moral să-și reconsidere poziția față de domeniul educației și să accepte urgența următoarelor măsuri pentru această perioadă:

Citeste si:
Cîmpeanu: Riscul de a crește abandonul școlar este mare
Cîmpeanu: Riscul de a crește...
  • Întocmirea unui plan de urgență pentru recuperarea pierderilor în educație în special în grupurile vulnerabile din comunitățile sărace care, în 2020, au fost excluse educațional din cauza absenței tehnologiilor moderne de comunicare online din familii ori școli.
  • Elaborarea și supunerea spre dezbatere publică a unui un plan strategic coerent și adecvat bugetat pentru asigurarea echității în educație, cu prioritate copiilor dezavantajați, copiilor cu cerințe educaționale speciale și copiilor cu dizabilități.
  • Deschiderea grădinițelor și a școlilor pentru a permite educația față în față, în condiții de siguranță sanitară pentru toți participanții la actul de educație, începând din ianuarie 2021, știut fiind faptul că educația online nu permite o interacțiune socială reală și dezvoltarea competențelor sociale, a abilităților de comunicare și de asimilare a valorilor sociale și creează dificultăți insurmontabile pentru copiii vulnerabili social și cu un ritm de dezvoltare diferit.
  • Asigurarea personalului necesar extinderii progresive a programelor de tip „Școală după școală” (cu un program de la 08.00 la 16.00/17.00), generalizării treptate a programului național de asigurare a unei mese calde pentru toți copiii din grădinițe, școli și licee și asigurării medicinii școlare și consilierii psihologice în sistemul educațional.
  • Modificarea legislației pentru a asigura participarea elevilor (începând din gimnaziu), a părinților și cadrelor didactice în procesul decizional și în mecanismele de monitorizare și evaluare a activității școlare.
  • Depolitizarea învățământului, singura cale de asigurare a numirii prin concurs a inspectorilor școlari, a managerilor de școală sau a altor reprezentanți ai structurilor de decizie, ceea ce va permite revizuirea sistemului de indicatori de performanță, asigurarea autonomiei școlare și implicarea în procesele decizionale a cadrelor didactice, părinților și elevilor.
  • Dublarea alocărilor bugetare pentru educație, prin creșterea graduală a bugetului începând cu anul 2021 pe baza unor analize de sistem și regândirea mecanismelor de finanțare pentru a face posibilă aplicarea echitabilă a costului standard per elev ce trebuie să răspundă nevoilor specifice ale fiecărui elev, cadru didactic și unitate de învățământ.

De 30 de ani, Salvați Copiii România promovează și apără drepturile copilului prin programe sociale, politici publice și practici solide în România, îndeplinind un rol de mediere între societate și autoritatea publică. Dintre intervențiile noastre care au creat un impact pozitiv pe termen mediu și lung, amintim: derularea primelor grădinițe estivale (1999) și a programelor educaționale „A Doua Șansă” (2001), introducerea interdicției legale a pedepsei corporale (2004) și contribuții la reglementarea protecției cu părinți plecați în străinătate (2013), dublarea alocației de stat (2015), specializarea unuia dintre adjuncții Avocatului Poporului, ca Avocat al Copilului (2018), înaintarea către Comitetul pentru Drepturile Copilului de la Geneva a 5 rapoarte alternative cu privire la respectarea drepturilor copilului în România (1995-2016) redactarea normelor metodologice de prevenirea și soluționare a cazurilor de bullying în școli (2020).

Sursa foto: Salvați Copiii România
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri