Mai multe tone de peşte, în valoare de 143.000 de lei, au fost confiscate de poliţişti în urma unei acţiuni desfăşurate în Delta Dunării pentru protejarea fondului piscicol.

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis Agerpres, poliţiştii Serviciului de Poliţie "Delta Dunării" din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au acţionat, în perioada 15 - 17 decembrie, pentru prevenirea pescuitului ilegal şi a comerţului ilicit cu peşte şi produse din peşte.

Astfel, arată sursa citată, în această perioadă, poliţiştii au efectuat 14 controale - 6 în Delta Dunării, 4 în Complexul lagunar Razelm-Sinoe şi 4 la societăţi comerciale cu profil piscicol.

"În urma acestora, au fost constatate 6 infracţiuni, prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, fiind aplicate 2 sancţiuni contravenţionale, prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. De asemenea, poliţiştii au indisponibilizat faptic 2.391 de kilograme de peşte şi valoric 4.209 kilograme de peşte, în valoare totală de 143.598 de lei. Totodată, au fost indisponibilizate 2 ambarcaţiuni, 2 motoare pentru ambarcaţiuni şi 43 de unelte de pescuit tip setcă monofilament, în lungime totală de 2.035 de metri", se precizează în comunicat.

IGPR informează că valoarea aproximativă a bunurilor indisponibilizate este de 236.400 de lei.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri