Cutremur la Buzău, în ajun de An Nou

Un cutremur cu magnitudinea 3,6 s-a produs joi, la ora 22:43, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la adâncimea de 125 de kilometri, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), citate de Agerpre.

Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 58 km est de Braşov, 61 km nord de Ploieşti, 115 km nord de Bucureşti, 131 km sud de Bacău, 132 km nord-est de Piteşti, 132 km vest de Brăila, 136 km vest de Galaţi, 172 km est de Sibiu, 180 km nord de Ruse, 214 km sud-vest de Iaşi.

Tot joi, la ora 16:39, s-a produs un alt cutremur, de 3,3 grade, în aceeaşi zonă seismică, însă epicentrul a fost în judeţul Vrancea.

În luna decembrie, în România au avut loc 25 de cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,8 pe Richter.

Cel mai puternic seism din 2020 an s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe scara Richter. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri