Liviu Dragnea s-a vindecat de COVID-19

Liviu Dragnea, aflat în închisoare, s-a vindecat de COVID, dar are dureri mari la coloană, susține fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu. Fostul lider PSD se află acum în spitalul penitenciarului Rahova, afirmă Codrin Ștefănescu, care spune că l-a vizitat pe Liviu Dragnea în ultima zi a anului, scrie Digi24.

„Ieri (joi, 31 decembrie - n.r.) am fost în vizită la Liviu. Starea sa de sănătate nu s-a ameliorat. A scăpat de COVID, dar are dureri mari la coloană. L-au transferat acum la spitalul penitenciarului Rahova, au renunțat la ideea de a-l muta forțat în alt județ. (...) E supus în continuare unui șir lung de abuzuri și nedreptăți, dar va rezista până la capăt”, a scris Codrin Ștefănescu vineri seara, pe contul de Facebook.

Fostul secretar general al PSD a anunțat în 13 decembrie că Liviu Dragnea a fost confirmat cu COVID-19 și a fost transferat la Penitenciarul-Spital București-Jilava. Peste câteva zile, Ștefănescu afirma că starea de sănătate a lui Liviu Dragnea s-ar fi agravat și susținea că apropiații nu mai pot lua legătura cu fostul lider social-democrat. În urma declarațiilor făcute de Codrin Ștefănescu, Administrația Națională a Penitenciarelor a transmis un comunicat prin care asigura că niciun pacient aflat la spitalul penitenciarului Jilava nu este în stare gravă și nu necesită îngrijiri medicale de terapie intensivă.

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, în 27 mai 2019, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. Conform legii, Liviu Dragnea poate cere liberarea condiționată după executarea a cel puțin două treimi din durata pedepsei, dacă și-a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare și dacă instanța are convingerea că s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Asta înseamnă că fostul lider PSD ar putea ieși din închisoare în toamna acestui an.

Citeste si:
De ce Liviu Dragnea se va putea vaccina înainte de populația generală
De ce Liviu Dragnea se va...

Sursa foto: Agerpres FOTO

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri