Prognoza meteo București: Se anunță ninsori și vânt puternic

Meteorologii prognozează o vreme închisă pentru Capitală în următoarele patru zile, cu precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, vânt moderat şi temperaturi maxime de până la 4 grade Celsius, potrivit Agerpres.

Potrivit prognozei publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în perioada 9 ianuarie, ora 10:00 - - 10 ianuarie, ora 8:00, vremea va fi în general închisă, iar pe parcursul nopţii temporar vor fi precipitaţii slabe mai ales sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 3 - 4 grade Celsius, iar cea minimă de minus două - minus un grad Celsius.

În intervalul 10 ianuarie, ora 8:00 - 11 ianuarie, ora 8:00, cerul va fi noros şi vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderat cantitativ. Se va depune strat de zăpadă neuniform, cu grosime în general de 8 - 15 centimetri. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări noaptea, când la rafală se vor înregistra viteze în general de 35 - 45 km/h. Temperatura maximă va fi de 1 - 2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de minus un grad Celsius.

Începând din dimineaţa zilei de luni, 11 ianuarie, ora 8:00 şi până miercuri, 13 ianuarie, ora 8:00, înnorările vor persista şi temporar vor mai fi precipitaţii. Pe parcursul zilei de luni, 11 ianuarie, va ninge, apoi ninsorile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ploaie şi se va depune polei. Vântul va avea unele intensificări, cu viteze la rafală în general de 35 - 45 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de un grad, luni, 11 ianuarie, iar marţi, la amiază, se vor înregistra 1 - 3 grade Celsius.

Temperatura minimă va fi de minus două grade Celsius şi zero grade în noaptea de luni spre marţi (11/12 ianuarie), iar în noaptea de marţi spre miercuri (12/13 ianuarie) se va situa în jurul valorii de zero grade Celsius.

Citeste si:
Record istoric de frig în județul Sibiu
Record istoric de frig în...

Sursa foto: Agerpres

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri