Premierul Florin Cîţu a anunţat la finalul şedinţei de guvern, că a fost adoptată ordonanţa de urgenţă prin care prefecţii devin demnitari.

"În şedinţa de guvern de astăzi a fost aprobată ordonanţa de urgenţă prin care prefecţii devin demnitari. (...) Este un proiect care a fost asumat de către coaliţia de guvernare prin programul de guvernare, iar astăzi am aprobat această ordonanţă de urgenţă", a spus Cîţu.

Pe ordinea de zi a şedinţei a figurat modificarea OUG 57/2019 privind Codul administrativ referitor la statutul prefectului şi subprefectului, aceste funcţii urmând să fie unele de demnitate publică, conform Agerpres.ro.

"Actul normativ va clarifica statutul prefectului şi subprefectului ca fiind funcţii de demnitate publică atât corelativ cu poziţiile exprimate la nivel politic de Parlamentul României şi cu Strategia privind funcţia publică 2016-2020, cât şi corelativ cu necesitatea de clarificare a statutului prefectului şi subprefectului identificată prin Programul de guvernare. Prefecţii şi subprefecţii îşi vor păstra calitatea de înalt funcţionar public pentru o perioadă de maxim 30 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. Prin aplicarea noii reglementări, ocuparea unor funcţii de demnitate publică de către prefect şi subprefect, situaţie în care aceştia pot fi membri ai unor partide politice, este în concordanţă cu rolul prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local, Guvernul fiind o autoritate publică care are structură politică", se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Sursa foto: Agerpres Foto

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri