29 Ianuarie 2021

Riscul maxim de avalanşă se menţine în weekend



Riscul maxim de avalanşă la altitudini de peste 1.800 de metri se menţine în acest weekend şi toate traseele montane din Argeş rămân închise, a anunţat Serviciul Public Judeţean Salvamont.

"Stratul de zăpadă măsurat la staţia meteo Bâlea Lac are 256 centimetri, astfel că a fost stabilit riscul de avalanşă la gradul 5 (foarte mare) la altitudini de peste 1.800 metri şi 4 (mare) sub această altitudine, pe o scală 1-5. Traseele montane din judeţul Argeş care acced către creasta Făgăraşului, precum şi traseele de creastă ale Făgăraşului, Iezerului, Pietrei Craiului şi Leaotei sunt şi vor rămâne închise până la sfârşitul iernii", se arată într-un comunicat transmis de Salvamont Argeş, scrie Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, potecile şi marea majoritate a semnelor de marcaj nu mai sunt vizibile iar pe versanţi sunt zone întinse unde zăpada proaspătă se va depune în strat foarte mare peste cel existent deja, îngheţat, existând toate condiţiile pentru apariţia de avalanşe însemnate cantitativ. De asemenea, în urma viscolirii se vor forma troiene de 100-150 de centimetri de zăpadă fără coeziune.

"Prognoza meteo pentru următoarele zile este bogată în ninsori, ceea ce va duce la menţinerea gradului de risc. Vremea se va încălzi uşor, astfel că se aşteaptă apariţia avalanşelor de dimensiuni mari în special pe pantele cu orientare estică, deja încărcate cu plăci de vânt, iar după căderea întunericului, pe versanţii nordici. Nu trebuie neglijat faptul că în anii trecuţi s-au produs avalanşe cu victime decedate în munţii din ţara noastră, astfel că nu trebuie subestimate, sub nicio formă, avertismentele serviciilor Salvamont", se mai menţionează în comunicat.

Salvamontiştii îi sfătuiesc pe cei care vor petrece următoarele zile în munţii Argeşului să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii fie de la salvatorii montani din zonă, fie de la Dispeceratul Naţional Salvamont, formând numărul 0SALVAMONT.

Trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în partea joasă a masivelor montane, în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de o oră de lumină, după terminarea acesteia, ţinând cont că înainte de ora 17,00 este deja întuneric. În afara echipamentului obligatoriu iarna (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvate, colţari, piolet), trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii încărcate.

"Inclusiv în cazul excursiilor cu autoturismul este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, chiar şi o lanternă, pentru situaţiile în care aţi putea fi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. De asemenea, trebuie evitată cu desăvârşire parcarea sau chiar şi numai oprirea autoturismelor la baza pantelor dezgolite, încărcate cu zăpadă, deoarece se semnalează des curgeri de zăpadă care ajung până pe carosabil", a mai transmis Salvamont Argeş.



Citeste si