3 Februarie 2021

Dosar penal privind achiziționarea de măști de către UNIFARM



Poliţiştii şi procurorii efectuează cinci percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov într-un dosar în care se investighează achiziţionarea de către o companie naţională de măşti medicale în perioada stării de urgenţă.

Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează cinci percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu şi fals în declaraţii, toate în legătură cu achiziţionarea de către o companie naţională de măşti medicale în perioada stării de urgenţă, conform Agerpres.ro.

În acelaşi timp, arată sursa citată, se va pune în aplicare un mandat de aducere emis pe numele unei persoane.

Persoana în cauză va fi condusă la sediul unităţii de poliţie, în vederea aducerii la cunoştinţă a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi audierii acesteia, pentru clarificarea situaţiei de fapt, informează IGPR.



Citeste si