Primăria Capitalei ia în calcul preluarea administrării Parcului Național Văcărești

Primăria Capitalei vrea să prea administrarea a ariei naturale protejate Parcului Național Văcărești, depunerea dosarului de candidatură urmând să fie discutată la finele acestei săptămâni în cadrul dezbaterilor din Consiliul General.

Un proiect în acest sens urmează să fie dezbătut în şedinţa de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, informează Agerpres.

În prezent, parcul se află în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, instituţie publică centrală aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Potrivit proiectului, primarul general va fi împuternicit să desfăşoare procedurile administrative necesare întocmirii dosarului de candidatură care trebuie să conţină toate documentele prevăzute în metodologia de atribuire, aprobată prin Ordinul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Conform referatului de aprobare, Primăria Capitalei are ca obiectiv asigurarea dreptului cetăţenilor la un mediu curat şi sănătos, prin conservarea resurselor şi a patrimoniului natural. În conformitate cu prevederile articolului 18 din OUG 57/2007, autorităţi ale administraţiei publice locale pot prelua în administrare ariile naturale protejate şi celelalte bunuri ale patrimoniului natural aflate în reţeaua naţională de arii naturale protejate.

Citeste si:
Premierul si ministru Mediului au strans gunoaie in Delta Vacaresti
Premierul Ciolos si ministrul...

"Având în vedere interesul major al municipalităţii pentru promovarea şi dezvoltarea Parcului Natural Văcăreşti, arie naturală protejată de interes naţional instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 349/201, luând în considerare braconajul şi incindentele ce au pus în pericol starea de conservare a speciilor protejate de floră şi faună aflate în arealul ariei şi în contextul în care Parcul Natural Văcăreşti nu are nici până în prezent un plan de management şi un regulament al ariei naturale protejate aprobate conform prevederilor legale în vigoare, municipalitatea consideră ca fiind o prioritate preluarea în administrarea Municipiului Bucureşti a ariei naturale", se explică în referat.

Parcul Natural Văcăreşti, arie naturală protejată de interes naţional instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 349/2016, se întinde pe o suprafaţă de 183 ha, fiind una dintre cele mai mari zone umede urbane din Europa, unică pe teritoriul României, se aminteşte în raportul de specialitate.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri