Când vor avea bucureștenii apă caldă și căldură

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că anul viitor va exista o centrală provizorie la Titan, iar asta va face ca avariile la termoficare să fie doar unele punctuale.

"În iarna asta am avut două tipuri de probleme, fie au fost avarii pe conducte, fie au fost avarii la CET (...). Iarna viitoare o să fie mult mai bine, pentru că o să avem o centrală. Avem o mare problemă pe est, pentru că e circuitul foarte mare, o să avem o centrală provizorie la Titan, unde s-a desfiinţat acum mai mulţi ani centrala şi iarna viitoare o să stăm mult mai bine decât iarna asta. Cu acea centrală, avariile o să fie punctuale", a spus Nicuşor Dan, scrie Agerpres.

Acesta a explicat că sunt două direcţii pe care se va merge pentru rezolvarea problemelor majore privind termoficarea din Capitală. Pe de o parte, sunt lucrări de reparaţii care au început, pe 15 kilometri, în februarie, iar pentru alţi 40 de kilometri de conducte va avea loc o licitaţie. Pe de altă parte, a spus edilul, sunt bani europeni care trebuie atraşi pentru lucrări în termoficare.

"În momentul de faţă avem un call center în primărie, unde oamenii se plâng când există avarii. În ultimele săptămâni lucrurile au fost mult mai bune", a afirmat primarul general al Capitalei.

Întrebat cât la sută dintre blocurile din Bucureşti sunt acum cu probleme în furnizarea căldurii şi apei calde, Nicuşor Dan a răspuns că "există undeva la 5% unde livrarea este sub parametri, în sensul în care sunt la cap de linie şi nu ajunge presiunea ca să dea căldură în parametri".

Citeste si:
Nicușor Dan a semnat un contract de aprox. 200 de mil. euro pentru...
Nicușor Dan a semnat un...

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri