7 Martie 2021

Proteste în București împotriva vaccinării obligatorii



Sute de manifestanţi au venit, duminică după amiază, la o acţiune de protest faţă de proiectul de lege referitor la vaccinarea obligatorie, aflat în dezbatere parlamentară, organizarea acestei întruniri fiind a Alianţei Părinţilor.

"Nu împotriva vaccinării, dar pentru LIBERTATEA de a decide", a fost sloganul anunţat de către iniţiatorii acţiunii - Alianţa Părinţilor şi alte patru asociaţii, Pro Consumatori, Medici pentru Consimţământ Informat, Neam Unit şi Pro Decizii Informate, scrie Agerpres.

Cei prezenţi au spus că sunt nemulţumiţi că în proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor sunt conţinute prevederi referitoare la obligativitatea vaccinării pentru întreaga populaţie, atât copii cât şi pentru adulţi, dar şi la unele amenzi uriaşe în caz de refuz.

La manifestaţia care a început în jurul orei 15,00 în Parcul Izvor din faţa Palatului Parlamentului s-au alăturat şi membri ai formaţiunii politice Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), printre care şi copreşedinţii partidului - Claudiu Târziu şi George Simion.

Protest în Parcul Izvor din București faţă de vaccinarea obligatorie şi introducerea „paşaportului” de vaccinare.

Posted by Wall-Street.ro on Sunday, 7 March 2021

Acţiuni similare de sunt organizate duminică după amiază şi în alte oraşe din ţară, cum ar fi Oradea şi Sibiu (continuă).



Citeste si