Salariații angajați în sectorul public sau în cel privat, care au ajuns la vârsta legală de pensionare, pot alege să lucreze până la 70 de ani, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, care a adăugat că este vorba despre un drept, nu o obligație.

Raluca Turcan a spus că ministerul pune în dezbatere publică proiectul de lege referitor la condițiile în care persoanele ajunse la vârsta legală de pensionare pot să continue activitatea până la 70 de ani, scrie Digi24.

Proiectul se adresează celor care au contract individual de muncă sau raport de serviciu, așadar și pentru sistemul public, și pentru sistemul privat.

"Pentru a opta să lucreze până la 70 de ani este suficient ca angajatul să depună o cerere la angajator cu 30 de zile înainte de împlinirea vârstei de pensionare", a mai precizat ministrul Muncii. Ea a precizat că în sectorul public, pentru continuarea activității nu este necesar acordul prealabil al angajatorului.

„Legală rămâne posibilitatea de a se pensiona oricând"

În sectorul public, în cazul celor care aleg să lucreze până la 70 de ani se suspendă plata pensiei. Această regulă nu se aplică pentru sectorul privat.

"În mediul privat, nu poate fi interzis acest drept, angajatul care depășește vârsta legală de pensionare poate să cumuleze pensia și salariul. El este beneficiar al sistemului public de pensii, dar obține venituri în mediul privat. Deci nu cumulează două surse de venit de la stat. Rațiunea acestui proiect este să nu cumulezi două surse de venit de la stat", a afirmat Turcan.

Ministrul Muncii a spune că măsura aduce avantaje, prin faptul că, pe lângă faptul că persoana rămâne activă, are și posibilitatea de a-și menține nivelul salariului avut la împlinirea vârstei de pensionare.

„E un drept, nu o obligație. Legală rămâne posibilitatea de a se pensiona oricând", a adăugat Turcan.

Totodată, orice angajat aflat într-o asemenea situație, dacă vrea să revină asupra deciziei și dorește să se întoarcă la pensie, o poate face oricând și poate cere recalcularea pensiei, avantajul fiind majorarea pensiei proporțional cu perioada lucrată.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri