14 Martie 2021

[Video] George Simion, AUR, blocat la granița cu Republica Moldova: Cer asistență diplomatică



Liderul AUR, George Simion, solicită Ministerului Afacerilor Externe să intervină pe lângă autorităţile de la Chişinău să îi permită accesul pe teritoriul Republicii Moldova, ca demnitar al statului român, el susţinând că este blocat la vama Leuşeni, unde a fost informat că are interdicţie de a intra în această ţară până în 2023.

"Dacă trebuie, stau până în 2023 aici, ca să mi se permită accesul în Republica Moldova. Cer asistenţă diplomatică şi aştept ca autorităţile de la Chişinău, Preşedinţia şi Ministerul Afacerilor Externe să clarifice această situaţie şi să înţeleagă că am tot dreptul să trec Prutul în calitate de parlamentar al României", a declarat deputatul George Simion, copreşedinte AUR, scrie Agerpres.

Sursa Video: Facebook Alianța pentru Unirea Românilor

Potrivit AUR, George Simion merge la Chişinău la invitaţia parlamentarilor Republicii Moldova din Comisia pentru integrare europeană.

”George Simion, copreședinte AUR, și-a dedicat o bună parte din viață susținerii idealului reunificării. Din această cauză, regimul oligarhic de la Chișinău i-a interzis accesul peste Prut”, mai este menționat pe pagina de Facebook a facțiunii politice.

El intenţionează să participe şi la funeraliile scriitorului Nicolae Dabija.



Citeste si