Academia Română: Brâncuși nu a avut dorința de a-și dona atelierul către statul român

Cercetarea "sistematică" şi "competentă" a arhivei Brâncuşi aflată la Muzeul de Artă Modernă din Paris a relevat că nu există niciun document scris şi nicio declaraţie care să ateste dorinţa sau intenţia artistului de a dona atelierul său statului român, a informat, luni, Academia Română.

"Ziua de naştere a lui Constantin Brâncuşi, 19 februarie, a devenit zi naţională, prilej bine-venit de omagiere a sculptorului român, recunoscut pe plan mondial ca deschizător de noi drumuri în arta modernă. Este însă de datoria noastră să atragem atenţia atunci când, în astfel de ocazii, dar nu numai, spaţiul public este invadat de afirmaţii care falsifică grav biografia brâncuşiană şi induc în eroare opinia publică. Una dintre acestea este afirmaţia potrivit căreia Brâncuşi ar fi donat statului român atelierul său cu tot conţinutul, donaţie ce ar fi fost refuzată de către Academia Română", se arată într-o precizare a Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei și citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, procesul-verbal al şedinţei Secţiunii de Ştiinţa Limbii, Literatură şi Artă a Academiei Române din 7 martie 1951, invocat de către cei ce susţin, "fără nicio bază documentară", existenţa unei oferte de donaţie, consemnează, de fapt, desfăşurarea unei reuniuni obişnuite, care începe cu prezentarea raportului de activitate pe luna precedentă şi continuă cu o discuţie despre opera lui Paciurea şi Brâncuşi, privite în cadrul distincţiei care se făcea în epocă între realism şi formalism.

"Opiniile participanţilor sunt uneori doar subiective, alteori conjuncturale şi oportuniste. În acest context, se fac referiri şi la oportunitatea prezenţei unor lucrări ale celor doi sculptori în Muzeul de Artă bucureştean. Precizăm că numai cu două luni înainte, în decembrie 1950, se deschisese în fostul Palat Regal Galeria naţională de artă, unde figurau două opere de tinereţe ale lui Brâncuşi, Portretul pictorului Dărăscu şi Somnul, ambele provenind din fostul Muzeu Simu. Noul muzeu deschis la Palat nu avea, de altfel, în patrimoniul său, la acea dată, alte sculpturi de Brâncuşi. Procesul-verbal menţionat nu conţine niciun fel de referire, nici explicită, nici interpretabilă, la o posibilă donaţie oferită de sculptorul român stabilit la Paris din 1904", arată Academia.

Cercetarea "sistematică" şi "competentă" a arhivei Brâncuşi aflată la Muzeul de Artă Modernă din Paris a relevat, conform Academiei Române, că "nu există niciun document scris şi nicio declaraţie care să ateste dorinţa sau intenţia lui Brâncuşi de a dona atelierul său statului român".

Citeste si:
Președintele Academiei Române compară Jandarmeria cu Academia
Președintele Academiei Române...

"Din cele de mai sus reiese cu claritate că acest proces-verbal nu poate constitui un argument pentru a afirma existenţa unui ipotetic refuz al unei ipotetice donaţii. Deşi a părăsit România la vârsta de 28 de ani, Brâncuşi a continuat să-şi iubească ţara. Dar a iubit şi a preţuit în egală măsură Franţa, ţara sa de adopţie, căreia a decis să-i lase prin testament atelierul său din Impasse Ronsin, beneficiind de susţinerea prietenilor şi admiratorilor săi artişti, scriitori şi istorici de artă", subliniază Academia Română.

Potrivit sursei citate, Jean Cassou, istoric de artă cu o poziţie importantă în Muzeul de Artă Modernă de la Paris, după ce achiziţionează, încă din 1946, trei lucrări direct de la Brâncuşi, îşi arată disponibilitatea de a reconstitui în cadrul muzeului atelierul conceput de artist ca operă de artă totală, în eventualitatea unei donaţii.

"Şi unele muzee americane care posedau deja sculpturi de Brâncuşi se arată interesate de a reface atelierul în cuprinsul lor. Astfel încât Brâncuşi nu se afla în situaţia ingrată de a fi nevoit să găsească un adăpost pentru sculpturile sale şi de a oferta opera sa statului român, a cărui ideologie şi politică culturală în acel moment erau departe de a se afla în consens cu convingerile sale. În 1950 Brâncuşi solicită cetăţenia franceză pe care o primeşte în 15 mai 1952. Prin testamentul său din data de 12 aprilie 1956 donează statului francez tot ceea ce va conţine atelierul său din Impasse Ronsin nr.11, la data încetării sale din viaţă, cu obligaţia asumată de către statul francez de a-l reconstitui, de preferinţă, în spaţiile Muzeului de Artă Modernă din Paris. În 30 martie 1962, Andre Malraux, ministrul Culturii, inaugurează o primă reconstituire a atelierului lui Brâncuşi", se mai arată în precizarea Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române.

Citeste si:
Academia Română a șters comunicatul cu teorii ale conspirației...
Academia Română a șters...
Sursa foto: Agerpres Foto
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri