Aproximativ 100 de oameni manifestau la ora 18:00, la Universitate, împotriva restricțiilor anti-COVID, scandând Libertate!, Jos Guvernul!

UPDATE Câteva sute de persoane protestează în Piaţa Victoriei. Acestea s-au adunat iniţial în Piaţa Universităţii. Protestatarii au fluturat steaguri tricolore şi au suflat în vuvuzele.

Un bărbat a fost luat de jandarmi întrucât nu purta mască și a refuzat să se legitimeze.

„Bărbatul a refuzat să poarte masca de protecție, motiv pentru care i s-a pus în vedere să se legitimeze. A refuzat legitimarea, a devenit agresiv, a adresat injurii și a refuzat solicitarea jandarmilor de a-i însoți la secția de poliție, în vederea stabilirii identității, conform procedurii în vigoare. A încercat să smulgă materialele din dotarea jandarmilor și a lovit cu picioarele. Prin urmare, a fost reținut și condus la secția de poliție, pentru luarea măsurilor legale ce se impun”, a transmis Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.

Protestatarii au mărșăluit cu un banner din Piața Universității, prin Pasajul de la Universitate, până la Fântâna de la Universitate. La protestul din Piața Universității participă și lideri ai partidului AUR, în frunte cu George Simion.

La cel de-al doilea protest, din Piața Victoriei sunt câteva zeci de persoane. Majoritatea manifestanților nu poartă măști.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri