Un incendiu a izbucnit la un service auto din Bucureşti, pompierii intervenind cu şase autospeciale pentru a împiedica flăcările să ajungă la o clădire lipită de service. O persoană a suferit arsuri la faţă şi primeşte primul-ajutor, scrie G4Media.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a anunţat că un incendiu a izbucnit la un service auto de pe Aleea Bistricioara, pe o suprafaţă estimată de 400 de metri pătraţi.

Acolo intervin şase autospeciale de stingere, una SMURD, o descarcerare.

Pompierii au acţionat pentru a opri propagarea incendiului la o clădire cu parter şi etaj, lipită de service.

Incendiul a fost localizat. Totodată, o persoană a suferit arsuri la faţă şi i se acordă primul ajutor.

Sursa foto: ISUBIF

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri