Bucureștiul nu mai este în scenariul roșu, iar locuitorii Capitalei așteaptă noi măsuri de relaxare în contextul scăderii cifrelor. În acest sens, o posibilă direcție este redeschiderea restaurantelor la interior începând cu ziua de 3 mai. Dragoș Anastasiu, antreprenor român, a precizat că românii se pot întoarce în restaurante în siguranță, deoarece circa 75-80% din angajații din HoReCa sunt vaccinați anti-COVID.

”Estimez că 75-80 din angajații din domeniul HoReCa s-au vaccinat anti-COVID. Restul a trecut prin boală, prin urmare, în jur de 90% dintre aceștia sunt imunizați și nu reprezintă un pericol pentru clienți”, a precizat Anastasiu, într-o intervenție la Digi24.

Acesta a mai spus că tot ceea ce intră sub egida ospitalitate ar trebui scos de sub pragul de 3 la mia de locuitori, deoarece există studii care atestă că infectările nu pornesc din restaurante. Mai ales că în restaurantele din România nu au fost create focare de infecție.

”Noi înțelegem că acest virus este un pericol și că sistemul medical este sub presiune, însă avem o sănătate corporală, una mintală și una economică. Dacă o ținem tot așa, statul ar trebui să vină cu compensații, pe care nu le-am văzut până acum”, a explicat acesta.

Omul de afaceri speră că lucrurile vor intra în normalitate și că vara va aduce vești bune și din punct de vedere epidemiologic.

”Cifrele scad, vaccinarea crește. Aștept ca lucrurile să intre în normalitate la cel târziu 1 iunie, inclusiv fără restricția de 30% aplicată restaurantelor”, a conchis Anastasiu.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri