Nicușor Dan: Am convenit o serie de ajustări la proiectul de buget, ajungând astfel la o formă acceptată de toată lumea

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis că discuțiile privind bugetul Capitalei au înregistrat progresele sperate, spunând că au convenit la o serie de ajustări la proiectul de buget, ajungând astfel la o formă acceptată de toată lumea.

„Sigur, nu e un buget perfect, dar e pasul necesar și corect pentru a începe investițiile în Capitală și pentru a elimina datoriile și problemele din perioada Firea-PSD. Vom lucra împreună în continuare, inclusiv în perspectiva rectificării din a doua parte a anului, pentru a îmbunătăți abordarea în chestiunile bugetare”, a scris Nicușor Dan într-un mesaj pe Facebook.

Primarul mai spune că susține sporirea solidarității în coaliție, dar și realism maxim în privința chestiunilor dificile și le mulțumește liderilor și reprezentanților USR PLUS, PNL și PMP pentru contribuția la găsirea unei soluții.

„E posibilă convocarea în următoarele ore a unei ședințe de Consiliu General, în care vom supune din nou la vot proiectul de buget, cu modificările agreate”, mai spune Nicușor Dan.

Copreşedinţii USR PLUS Bucureşti vor propune aprobarea de către consilierii generali a noului proiect de buget, a transmis viceprimarul Horia Tomescu într-un mesaj pe Facebook, spunând că varianta rezultată în urma discuţiilor este „cu 1 miliard mai aproape de realitate".

Citeste si:
Lucrările la Pasajul Doamna Ghica ar urma să înceapă în iulie
Lucrările la Pasajul Doamna...

Acesta a enumerat argumentele care au stat la baza decizei votului:

1. Varianta de buget rezultată în urma ultimelor discuții este mai aproape de realitate: cu 1 miliard mai aproape de realitate;

2. Este nevoie de un buget aprobat cât mai repede, pentru a putea primi transferurile pentru luna mai de la Bugetul de Stat;

3. Aprobarea acestui buget, în această formă, este doar depășirea unui punct mort. Însă de a doua zi, primarul general și partidele care formează majoritatea în Consiliul General trebuie să identifice soluții și să urmeze un plan de măsuri concrete de echilibrare în mod real a bugetului. Mai clar: trebuie să identifice surse de venituri reale sau să ajusteze cheltuielile prioritizând ceea ce este esențial pentru bucureșteni și pentru dezvoltarea orașului.

Citeste si:
Rabla pentru electrocasnice: Bugetul pentru etapa III, epuizat în...
Rabla pentru electrocasnice:...

Sursa foto: Agerpres Foto
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri