Castelul Bran găzduieşte, începând de pe 7 mai, maratoane de vaccinare anti-COVID-19 cu doze Pfizer BioNTech, timp de o lună, în perioada weekend-urilor, în clădirile Vămii Medievale din incinta Domeniului Bran.

Vaccinarea se va face cu echipa medicală mobilă, fără programare, iar parcarea va fi gratuită, în imediata vecinătate a imobilului, potrivit Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Castelului, spaţiul destinat vaccinării beneficiază de flux unidirecţional şi este structurat astfel: camera de aşteptare, cameră recepţie / înregistrare, cameră vaccinare, camera observaţie post vaccinare, cameră personal medical.

Intervalul de funcţionare a centrului de vaccinare este: vineri, între orele 14,00 - 20,00; sâmbătă, de la 10,00 la 20,00, şi duminică, în intervalul orar 10,00 - 18,00.

Demersul este organizat în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Braşov, Centrul Rezidenţial Pentru Vârstnici Maria şi Prefectura Braşov.

Beneficiarii vor primi o ''diplomă de vaccinat la Castelul Bran'' şi acces gratuit la Expoziţia cu Instrumente Medievale de Tortură, în cazul în care vor include şi vizita la Castel.

Accesul în centrul de vaccinare nu este condiţionat de vizitarea Castelului Bran.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri