Președintele României, Klaus Iohannis participă la evenimentul organizat de Green Revolution cu prilejul Zilei Mondiale a Bicicletei.

Șeful Statului ia parte o dezbatere pe tema transportului sustenabil în România. Iată primele declarații venite din partea lui Klaus Iohannis.

„Mersul pe bicicletă e plăcut, e sănătos. De ce nu mergem mai des cu bicicleta? Dacă veți merge mai des veți afla că sunt puțini care fac acest lucru. Sunt prea multe interesecții în care stai prea mult la semafor. Pistele sunt puține iar de multe ori împarți traseul cu mașinile.

În afară de mersul pe bicicletă, evident că e la îndemână oricui mersul pe jos, mersul pe trotinetă, deci altfel de transport față de mașina personală. Astfel de discuții sunt peste tot în lume. Trebuie să fim deschiși și raționali: orașele noastre au fost construite în ultima sută de ani pentru automobile. Totul e făcut pentru transportul auto, dar trebuie să dăm orașele înapoi oamenilor. Dar nu toată lumea vrea să meargă cu mașina (...) E nevoie de planuri, strategii și e nevoie să le punem în practică”, a spus Klaus Iohannis.

"Sub presiunea schimbărilor generate de perioada de restricţii şi pandemie, liderii UE au convenit asupra unui pachet cuprinzător care să contribuie la reconstrucţia economiei UE. Tranziţia verde şi durabilitatea reprezintă pietrele de temelie ale planului de redresare şi corespund angajamentului liderilor UE de a construi o economie şi o societate cu un nivel net al emisiilor egal cu zero până în 2050", se arată într-un comunicat al Asociaţiei "Green Revolution", preluat de Agerpres.

Pentru a se atinge obiectivul de neutralitate climatică pentru 2050, sectorul transporturilor trebuie să îşi reducă drastic emisiile de gaze cu efect de seră - 90% până în 2050 - asigurând în acelaşi timp soluţii accesibile şi sănătoase pentru cetăţeni. Această decarbonizare accelerată nu poate fi atinsă fără integrarea mobilităţii active în mix-ul de transport, alături de transportul individual motorizat şi transportul public, spun organizatorii.

Studiile europene arată că, dacă oamenii ar face o trecere masivă de la maşini la biciclete, până în 2050 s-ar economisi 24 de trilioane de dolari, iar emisiile de CO2 provenite din transportul urban de pasageri s-ar reduce cu 11%, adaugă aceştia.

"Conform unui studiu realizat de Federaţia Europeană a Cicliştilor (ECF), ciclismul creează beneficii de cel puţin 150 de miliarde de euro în fiecare an în Uniunea Europeană. Aceste beneficiile apar nu doar în domenii specifice, izolate, cum ar fi transporturile sau politica de mediu, ci şi în multe altele, cum ar fi politica industrială, ocuparea forţei de muncă, sănătatea şi politica socială", arată sursa citată.

La nivel mondial sunt în jur de două miliarde de biciclete, iar estimările vorbesc despre cinci miliarde prin 2050, după cum spune World Bank blogs. Acest lucru înseamnă că mai mult de jumătate din populaţia planetei ştie să meargă pe bicicletă.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri