Daniel Băluță, primarul sectorului 4 din Capitală a anunțat că proprietarii ai căror mașini au fost avariate în urma furtunii de vineri din sectorul 4 vor fi despăgubiți de primărie.

Cetățenii Sectorului 4 care în urma furtunii violente de ieri după-amiază au suferit pagube la autoturisme vor fi sprijiniți în procedura de recuperare a daunelor pe care ploaia și vântul puternic le-au produs mașinilor parcate pe domeniul public.

Toți proprietarii de mașini aflați în această situație se pot adresa Primăriei Sectorului 4, care în funcție de specificul fiecărei situații, va identifica soluții pentru acoperirea costurilor de reparații a autovehiculelor avariate.

Ce trebuie să faci dacă ai mașina avariată din cauza furtunii

Aceștia sunt rugați ca începând de luni, 14 iunie, orele 08.00, să apeleze call-center-ul Primăriei Sectorului 4 la numărul de telefon 021.9441, iar operatorii le vor explica pașii ce trebuie parcurși pentru întocmirea dosarelor de despăgubire, a anunțat Primăria Sectorului 4, printr-un comunicat de presă.

Așa cum am făcut de fiecare dată, comunitatea sectorului 4 este unită și în fața fenomenelor meteo extreme din această perioadă. Suntem așadar împreună și la bine, dar mai ales la greu și niciunul dintre proprietarii mașinilor avariate ieri după-amiază nu va fi lăsat în urmă! Fiecare dintre ei va primi sprijin din partea primăriei, pentru a-și repara autovehiculele personale.

Daniel Băluță, primarul sectorului 4

Reamintim că în urma ploii torențiale căzute ieri după-amiază și din cauza vântului puternic, mai mulți copaci din sectorul 4 au fost doborâți la pământ blocând chiar și accesul pe anumite străzi din sector, însă au fost îndepărtați de angajații Totul Verde S.A. care au intervenit pentru eliberarea drumurilor.

Pentru înlăturarea efectelor furtunii, la acțiune au participat și reprezentați ai societății Apa Nova care au intervenit cu mai multe echipaje și au îndepărtat apa din pasaje, de pe bulevarde sau străzi principale și secundare.

Sursa foto: Facebook / Daniel Băluță

Sursa foto: Facebook / Daniel Băluță

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri