Directorul operaţional al Romprest, Sorin Velicu, a declarat marţi că operatorul de salubritate nu a întrerupt colectarea deşeurilor, numai că nu are unde să le predea.

"Vreau să vă anunţ că şi singurul operator care a mai rămas să preia o cantitate mică de deşeuri, până într-o sută de tone pe zi - noi colectăm de pe sectorul 1 peste 500 de tone - pentru ziua de mâine şi-a atins capacitatea şi chiar am primit informaţia că abia de joi, de la ora 14, mai putem aduce deşeuri acolo. Deci, Romprest nu a întrerupt nicio zi colectarea deşeurilor, maşinile sunt pline, iar capacitatea de stocare în containere specializate din garaj a ajuns la 3.088 de metri cubi de deşeuri care, în marea lor majoritate, trebuie depozitate direct, făcând parte din categoria de deşeuri stradale care nu mai necesită tratare. Noi nu avem această posibilitate la această oră să ducem aceste deşeuri", a spus Sorin Velicu, la întrevederea factorilor implicaţi în domeniul salubrităţii în Sectorul 1, care a avut loc, marţi, la propunerea preşedintelui PNL Sector 1, Sebastian Burduja.

Velicu a menţionat că problemele au apărut pentru că plata serviciului de salubrizare nu se mai realizează în regim de continuitate.

"Restanţele la plată nu constituie decât cantităţi de servicii şi cantităţi de deşeuri colectate de pe stradal care nu au fost achitate de Primărie şi la rândul nostru nu am putut să le achităm operatorilor", a spus el.

În altă ordine de idei, referitor la faptul că primarul Clotilde Armand a atras atenţia că preţul salubrizării în Sectorul 1 este necompetitiv faţă de cel din Oradea, el crede că "se compară mere cu pere". Sorin Velicu a punctat că există diferenţe între documentaţiile de licitaţii de la o localitate la alta.

Iancu Toader, avocat al Romprest, a declarat că, din totalul neachitat de Primăria Sectorului 1 către operatorul de salubritate, aproape 26 de milioane de lei sunt pentru prestaţii din 2021, iar diferenţa de circa 96 de milioane de lei e aferentă anului trecut.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri