Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi alerte Cod galben şi Cod portocaliu de disconfort termic, respectiv instabilitate atmosferică, valabile în mare parte din ţară.

Conform prognozei de specialitate, marţi, între orele 12:00 - 22:00, va fi Cod galben de vreme rea în zona Carpaţilor Orientali şi în estul Carpaţilor Meridionali, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei, în nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi, mai ales după-amiaza, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor depăşi local 20 - 40 l/mp, scrie Agerpres.

Avertizarea vizează zone din judeţele: Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Galaţi, Maramureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Tulcea, Vrancea şi Vaslui. ANM precizează, însă, că manifestări de instabilitate atmosferică vor mai fi pe alocuri şi în restul teritoriului.

Potrivit sursei citate, un alt Cod galben va fi valabil în intervalul 29 iunie, ora 12:00 - 30 iunie, ora 22:00, când în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, sud-vestul Transilvaniei, vestul Maramureşului şi sudul Moldovei, disconfortul termic va fi accentuat, pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi şi va fi caniculă.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 şi 36 de grade, iar cele minime se vor situa între 18 şi 21 de grade.

Retail jobs

Codul galben va afecta următoarele judeţe: Alba, Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

De asemenea, o avertizare Cod portocaliu de caniculă va fi în vigoare marţi şi miercuri în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Valul de căldură se va intensifica, disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat, iar valorile maxime ale temperaturii aerului vor atinge frecvent 35 - 38 de grade.

Joi (1 iulie), în estul şi sudul teritoriului, disconfortul termic se va menţine ridicat, dar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în cea mai mare parte a ţării şi se va menţine accentuată până la sfârşitul săptămânii.

Citeste si:
Google Maps îți va oferi detalii despre vreme și calitatea aerului
Google Maps îți va oferi...
Sursa foto: Shutterstock/ Tom Wang
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri