O explozie urmată de incendiu s-a produs în cursul nopţii de 6 spre 7 iulie 2021, în jurul orei 2.00, la staţia de amoniac III din cadrul Combinatului Chimic Azomureş. A fost transmis un mesaj RO-ALERT de informare a populaţiei din zona limitrofă a operatorului. În urma exploziei a rezultat o victimă cu fractură la membrul superior drept, conştientă, transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Târgu Mureş.

Incendiul a fost lichidat, zona fiind supravegheată în continuare de echipajele de intervenţie, urmând ca o echipă experţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, condusă de adjunctul inspectorului general, să se deplaseze la Târgu Mureş, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Agerpres.ro.

"Coloana de sinteză de la instalaţia de amoniac unde a izbucnit incendiul a fost depresurizată, incendiul a fost lichidat, iar în aceste momente, preventiv, zona este supravegheată în continuare de echipajele de intervenţie. De asemenea, până la acest moment, nu au fost depistate substanţe periculoase în atmosferă", anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Explozii şi incendii la fabrici, combinate, rafinării, centre comerciale, depozite şi alte clădiri în ultimii doi ani

2021

  • 2 iulie - O explozie urmată de un incendiu s-a produs la Rafinăria Petromidia din Năvodari, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie, localnicii fiind alertaţi prin mesaj RO-ALERT despre degajările mari de fum. Au fost înregistrate cinci victime dintre care una decedată. Doi dintre răniţi a suferit arsuri pe 45%, respectiv 25% din suprafaţa corpului, fiind transportaţi cu elicopterul SMURD la Spitalul Floreasca din Capitală, în timp ce un alt rănit a fost operat fiind în afara oricărui pericol la Spitalul Judeţean din Constanţa. A patra victimă a suferit răni uşoare şi a fost externată. La 5 iulie, cei doi răniţi grav care au fost duşi la spitalul Floreasca, apoi transportaţi în Germania, cu o aeronavă militară fiind stabili şi în comă indusă.
  • 9 iunie - Un incendiu a izbucnit la un bazin de combustibil al unui operator economic de pe drumul 23 Bradu, din judeţul Argeş, o persoană suferind arsuri. Incendiul s-a manifestat la o hală de produse petroliere şi la o construcţie de aproximativ 170 mp. Un bărbat a suferit arsuri de gradul I la mâini şi scalp.
  • 8 iunie - Un incendiu a izbucnit în curtea unei firme din localitatea Bocşa, care se ocupă de colectarea deşeurilor, fără să fie înregistrate victime.
  • 5 iunie - Un incendiu a izbucnit la un centru de colectare a deşeurilor de pe strada Bârsăneşti, în sectorul 6 al Capitalei, fiind afectate mai multe containere şi o clădire cu etaj.
  • 16 februarie - Un incendiu s-a produs la subsolul clădirii rectoratului Universităţii Politehnica din Bucureşti. Incendiul s-a manifestat cu degajări mari de fum pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi, într-o cameră tehnică.
  • 5 februarie - Un incendiu s-a produs în incinta stadionului Giuleşti, la nivelul peluzelor, fără a fi înregistrate victime. Incendiul a afectat zona peluzelor, la etajul 1, unde a ars polistiren pe o suprafaţă de aproximativ 15 metri pătraţi.
  • 5 februarie - Un incendiu a avut loc la un atelier de mobilă pe strada Demetriade din Timişoara, flăcările cuprinzând o suprafaţă de aproximativ 700 mp. Incendiul s-a manifestat cu ardere generalizată la o hală în care erau depozitate materiale lemnoase, vopseluri şi lacuri, cu degajări mari de fum.

2020

  • 7 decembrie - Un puternic incendiu a izbucnit la o clădire cu funcţiune mixtă, de sediu de firmă şi de spaţii de locuit, din comuna Rotunda, judeţul Olt. În urma incendiului a fost distrus acoperişul clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ 750 de metri pătraţi, fiind deteriorate şi diferite obiecte şi echipamente din imobil.
  • 24 august - Un incendiu violent a izbucnit la două anexe dintr-un bazar aflat la marginea municipiului Vaslui.
  • 22 august - Un incendiu a avut loc în comuna Brazi, satul Negoieşti, cuprinzând containere ale unei societăţi de colectare a deşeurilor periculoase, echipajele depistând în containere saltele, dar şi deşeuri medicale. Focul s-a manifestat la două containere deschise pe o suprafaţă de aproximativ 40 mp.
  • 18 august - Un incendiu a avut loc în podul clădirii Palatului Administrativ din Reşiţa, care adăposteşte sediile Prefecturii şi Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
  • 30 iulie - Un incendiu puternic s-a produs la două hale din Bragadiru (Ilfov). Suprafaţa afectată a fost de aproximativ 5.000 mp. În depozit se găseau recipiente uşor inflamabile şi explozibile. Populaţia a fost avertizată printr-un mesaj RO-ALERT.
  • 30 iulie - Un incendiu a izbucnit la o fabrică de confecţii din Iveşti, judeţul Galaţi, şi a mistuit linia de croitorie şi acoperişul clădirii în care funcţiona aceasta. Pompierii militari au lichidat focul, salvând de la incendiu hala de producţie şi clădirea de birouri din imediata vecinătate.
  • 28 mai - Un incendiu cu degajare mare de fum a avut loc la o fabrică de produse din carne de la Zărneşti - Poiana Mărului. Au fost înregistrate numai pagube materiale - deşeuri şi mase plastice aflate la subsolul clădirii.
  • 24 martie - Un incendiu a izbucnit la o fabrică de peleţi din localitatea argeşeană Ştefan cel Mare, flăcările extinzându-se şi la un adăpost de animale aflat în vecinătate.
  • 24 februarie - Un incendiu a izbucnit la o fabrică de confecţii din municipiul Focşani, judeţul Vrancea, întinzându-se pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi ai unei hale de producţie, iar din cauza degajărilor mari de fum a fost transmis un mesaj de avertizare către populaţia din zonă prin sistemul RO-ALERT.
  • 14 ianuarie - Un incendiu produs la o fabrică de saltele din localitatea Urlaţi, judeţul Prahova, s-a manifestat generalizat la întreaga construcţie, populaţia din zonă fiind înştiinţată prin sistemul de avertizare RO-ALERT. Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de circa 1.000 de metri pătraţi. Din cauza fumului dens degajat, aproximativ 50 de persoane aflate în locuinţele din apropiere, au fost evacuate preventiv.
  • 12 ianuarie - Un incendiu a izbucnit la o fabrică din Sebeş fiind afectată o hală pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi.
  • 9 ianuarie - Un incendiu a izbucnit la Fabrica de Electromontaj din sectorul 3 al Capitalei. ISU Bucureşti-Ilfov a emis un mesaj RO-ALERT.

Sursa foto: ISU Constanta Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri