Caz revoltător la Târgu Jiu, acolo unde un medic chirurg în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă refuza să se ocupe de pacienții care nu plăteau mită sau care plăteau prea puțin. Medicul, cu peste 1,4 mil. lei în conturi, a fost înregistrat spunând rugăciunea ”Doamne, Maica Domnului, dă-mi sănătate, bani mulţi, bine lui A…, fereşte-mă de boală, fereşte-mă de procurori!”.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul N.G., medic chirurg în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, pentru săvârşirea a 13 infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal.

Totodată, a dispus reţinerea preventivă a suspectului N.G. pentru 24 de ore, începând cu data de 08.07.2021, orele 12:30.

În cauză s-au formulat patru denunţuri, iar din declaraţiile martorilor denunţători s-a conturat ideea că medicul N.G. nu intervine chirurgical până nu primeşte sume de bani de la pacientul care urmează să fie operat, necontând starea materială a bolnavului.

Medicul N.G. avea ca obicei să primească sume de bani de la pacienţii pe care îi tratează, iar în situaţia în care nu primeşte sume de bani, medicul refuza actul medical.

Sumele de bani au fost primite de către suspectul N.G. în cabinetul său, situat în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu.

În perioada 06.06.2021 – 16.06.2021, medicul chirurg N.G. a primit sume de bani şi diferite bunuri de la alte 9 persoane.

De pildă, în data de 09.06.2021, la ora 22:45, fiind de gardă, medicului N.G. îi sună telefonul, iar din discuţia pe care o poartă rezultă că este chemat la o urgenţă. Acesta iese din birou şi la ora 23:00 revine în cabinet, unde poartă cu voce tare următorul monolog: „Dacă e speranţă de ceva bănuţi, internez! Dacă nu, nu internez!”.

De asemenea, din probatoriul administrat rezultă că suspectul N.G. nu pretindea o anumită sumă, însă dacă suma era prea mică era nemulţumit.

De pildă, în data de 11.06.2021, medicul N.G., după ce primeşte un plic cu bani de la un bărbat care părăseşte biroul, poartă cu voce tare următorul monolog: „… ce făcu… subţire de tot. 4… 5… 6…aaa, bun mă! Buuun! Mi-a dat 5 milioane, hai… păi da. Şase. Normal, trebuia să fie 6. Păi da… moşu, doar n-ai vrea moşu… moşu trăieşte… mă aşteptară 6… Mă aşteptară 6!”.

Suspectul N.G. era conştient de activităţile sale ilicite, dovadă fiind şi o rugăciune pe care acesta o spunea în fiecare zi cu voce tare în cabinetul său: „Doamne, Maica Domnului, dă-mi sănătate, bani mulţi, bine lui A…, fereşte-mă de boală, fereşte-mă de procurori, …!”.

În data de 08.07.2021 s-a efectuat o percheziţie domiciliară, în cabinetul medicului N.G. din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, fiind găsite sume de bani în valoare totală de peste 71.000 RON, din care 52.200 lei, restul valută (3400 euro şi 350 lire sterline), banii fiind depozitaţi într-un dulap din lemn situat în cabinetul medical. Au mai fost găsite şi numeroase alte 0bunuri, cum ar fi: băuturi alcoolice, cafea, parfumuri, ţigări.

Procurorul a reţinut că, potrivit declaraţiei de avere, medicul N.G. deţine depozite bancare în cuantum de peste 1.400.000 lei.

Urmează ca în perioada următoare să fie evaluate de către procurorul de caz, cu sprijinul organelor de poliţie judiciară, probele obţinute din exploatarea mandatelor de supraveghere tehnică emise de judecător, pentru perioada 17.06 – 08.07.2021.

Ancheta continuă, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri