Peste 230.000 de apeluri abuzive la numărul unic de urgenţă 112 au fost înregistrate în prima jumătate a acestui ani, numărul adulţilor care au sunat fiind mai mare decât cel al copiilor, a informat Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, citat de Agerpres.

"Serviciul de urgenţă 112 a fost apelat abuziv de peste 231.000 de ori, în prima jumătate a acestui an. Cele mai multe astfel de apeluri s-au înregistrat în Olt, Gorj, Harghita, Ialomiţa şi Constanţa. În doar şase luni, un adult din Olt a sunat la 112 de 22.456 de ori, folosind două cartele SIM prepay. Apelurile efectuate de acesta reprezintă peste 20% din numărul total al apelurilor din judeţ. Îngrijorător este faptul că sunt de zece ori mai mulţi adulţi care sună abuziv la 112 decât copii", se arată într-un comunicat al STS, transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie - iunie, conform statisticilor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, numărul de urgenţă 112 a fost apelat de 4.896.261 de ori, dintre care mai mult de jumătate, 57,86% au reprezentat urgenţe (2.376.367), iar 42,14% non-urgenţe (2.063.122).

"Din totalul apelurilor non-urgente înregistrate în primul semestru, un număr de 231.919 (11,24%) au fost apeluri abuzive. Sunt situaţiile în care, chiar dacă nu au o urgenţă reală, persoanele sună la 112 pentru a glumi, pentru a aduce injurii operatorilor sau apelează numărul de urgenţă fără a spune nimic", se precizează în comunicat.

STS arată că primele cinci judeţe în care s-au înregistrat cele mai multe apeluri abuzive sunt:

Judeţul - Numărul total al apelurilor - Numărul apelurilor non-urgente - Procent apeluri non-urgente - Numărul apelurilor abuzive - Procent apeluri abuzive

Sursa: sts.ro


"Comparativ cu prima jumătate a anului 2020, apelurile abuzive sunt în uşoară scădere. În aceeaşi perioadă a anului trecut s-au înregistrat peste 311.000 de apeluri abuzive, reprezentând 13,96% din numărul apelurilor non-urgente. Cetăţenii înţeleg importanţa apelării responsabile a serviciului de urgenţă, însă există încă un număr mare de adulţi care sună abuziv la 112, în timp ce alte persoane au, cu adevărat, nevoie de intervenţia echipajelor de salvare", menţionează Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Citeste si:
REPORTAJ | O zi din viața unui operator la 112
REPORTAJ | O zi din viața...

Sursa foto: Agerpres

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri