Daniel Popovici, puştiul fenomen de 16 ani care a fost la două sutimi de medalia de bronz în finala de la 200 m liber, a povestit că această olimpiadă i-a adus multă experienţă şi este pregătit să revoluţioneze înotul alături de antrenorul său Adrian Rădulescu, potrivit Agerpres.

''Rămân cu extrem de multă experienţă şi cu probabil cel mai frumos concurs la care am fost până acum. Aştept cu nerăbdare şi următoarele Jocuri, dar nu numai. Mai am Mondiale, Europene, tot felul de concursuri internaţionale, la noi în ţară. Dar am mai spus-o, avem planuri măreţe eu şi cu antrenorii mei. În principiu şi în mare vrem să reuşim să revoluţionăm înotul şi aici mă opresc. Pentru că după vorbe, trebuie să şi demonstrez. Am spus asta şi îmi place să spun, avem timp, răbdare şi pasiune. Le avem pe toate trei şi doar de astea avem nevoie'', a spus Popovici după seriile de la 50 m liber, derulate vineri seara la Aquatics Centre din Tokyo.

În proba de 50 m liber, David Popovici nu a reuşit să-şi bată timpii de referinţă, 22sec43/100 la seniori respectiv 22sec22/100, timp stabilit la Europenele de la Roma în luna mai.

''La 50 m liber e puţin diferit. E alt stil de înot. Trebuie să te antrenezi pe alte chestii, trebuie să fii mai bun la alte chestii. Momentan sunt mai bun la înotul puţin mai lung şi puţin mai de anduranţă. Dar o să mă îmbunătăţesc şi la 50 m. Explozia e una dintre calităţile principale pe care trebuie să le ai la 50, dar cel mai important lucru este să reuşeşti să menţii viteza şi în acelaşi timp să ai control asupra ei. Degeaba dai din mâini, ca un câine turbat, dacă nu faci ceva din asta, dacă nu scoţi ceva din asta'', a declarat David Popovici.

''Obosit cred că eram, dar fără să îmi dau seama. Fără s-o simt, fără să înregistreze asta creierul meu. Poate s-a simţit oboseala, poate şi presiunea, habar n-am, dar eu m-am simţit bine. Dar şi-au spus şi ele cuvântul'', a adăugat înotătorul român, care a reuşit al 40-lea timp din serii. Doar primii 16 au acces în semifinalele programate sâmbătă dimineaţă.

Participarea remarcabilă a lui David Popovici la Jocurile Olimpice a stârnit un mare entuziasm, pe bună dreptate, în media românească şi internaţională, iar formule precum ''copilul minune'', ''fenomenul'' sau ''copilul de aur'' au devenit uzuale pentru a descrie performanţele lui: ''Le mulţumesc tuturor celor care mă numesc aşa, numai că eu mă percep un simplu puşti, după cum am mai spus, care înoată repede şi căruia îi place să creadă că ştie să vorbească. Dar nu aş fi putut ajunge aici fără suportul tuturor, inclusiv al celor care mă numesc în acest fel''.

După o o vacanţă, în care îşi va reîncărca bateriile, David Popovici a dezvăluit că va aborda şi alte probe în care doreşte să performeze.

''Avem multe probe în repertoriu, nu numai acestea şi alte procedee. Şi când o să mă reapuc de antrenament, după o mică pauză, o mică vacanţă, pentru că am nevoie de o pauză mentală, mă voi antrena pe cât mai multe procedee. Eu aş spune că e un pic anormal să faci asta, să te concentrezi pe câteva probe. Mulţi spun că de la o vârstă, trebuie să te apuci de o probă, de o distanţă, două, hai trei maxim, dar am stabilit cu antrenorul meu că nu e cazul la noi'', a adăugat noul fenomen al înotului românesc.

La Tokyo, Popovici a legat prietenii cu înotători de referinţă şi speră să înveţe cât mai multe de la ei: ''Am vorbit cu mulţi dintre înotătorii pe care îi consideram şi îi consider nişte repere, am legat prietenii, ţinem legătura, avem de împărtăşit experienţe, poate eu să învăţ mai mult de la ei''.

David Popovici a obţinut cele mai bune rezultate la Tokyo, locul patru la 200 m liber (la 2 sutimi de bronz) şi şapte la 100 m liber, iar Robert Glinţă a fost al optulea la 100 m spate. Au mai evoluat Daniel Martin şi Bianca Andreea Costea.

Sursa foto: Facebook/David Popovici
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri