Premierul Florin Cîțu a făcut apel către toți românii aflați în Afganistan să se adreseze misiunii diplomatice române din Pakistan în vederea preluării din zonă. În prezent, în regiune se mai află 35 de români.

”Vom trimite un avion în zonă pentru a prelua și ceilalți cetățeni români. Nivelul de alertă este maxim, aceștia trebuie să părăsească imediat zona”, a declarat premierul.

Acesta a adăugat că fie vor trimite un avion în colaborare cu NATO, fie unul individual. Dacă va fi vorba de un avion NATO, românii din Afganistan vor ateriza în Georgia, iar de acolo vor fi aduși în țară.

”În prezent, este în desfășurare o celulă de criză prin care să stabilim alte măsuri, dacă va fi cazul”, a mai spus Cîțu.

Pe 15 august, talibanii au cucerit Kabul, capitala Afganistanului. Liderii acestora au cerut trupelor să evite violența și să permită populației să plece, transmite BBC.

Talibanii dau asigurări că vor aștepta să se facă transferul de putere fără vărsare de sânge.

Începând de săptămâna trecută, insurgenţii talibani au preluat controlul asupra unor oraşe afgane importante, precum Kandahar, Herat şi Lashkar Gah, în cele mai multe cazuri fără a întâmpina rezistenţă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri