Pe 26 august se va redeschide Grădina Alhambra, prima grădină istorică din Bucureşti. Asociația Culturală Teatrul Independent Elisabeta a fost firma privată care a salvat monumentul istoric de la dezintegrare. După o investiție de un milion euro, Grădina se va redeschide după 30 de ani. Până în prezent au fost investiți 100.000 euro în reconsolidarea clădirii.

Pentru a putea restaura întreaga clădire, împreună cu Cinematograful Capitol, Petrică Paraschiv spune că este nevoie de mai multe fonduri pe care ar vrea să le atragă de la investitori privați sau chiar și din partea statului.

„Până atunci însă avem de parcurs drumul proiectării care este în jur de 5-6 luni. Încercăm să le punem pe toate la punct. Suntem pe ultima sută de metri și mai sunt multe lucruri de făcut”, a declarat pentru wall-street.ro Petrică Paraschiv, vicepreședintele Asociației Culturale Teatrul Independent Elisabeta.

Asociația Culturală Teatrul Independent Elisabeta a închiriat clădirea de la statul român pe un contract de 10 ani. Reprezentanții asociației spun că semnarea contractului a durat ceva timp din cauza procedurilor, ei fiind inițial interesați de clădire în urmă cu doi ani.

„Acum doar am consolidat gradina pentru ca toți participanții să fie în siguranță. Între timp se lucrează și la proiectarea Cinematografului Capitol. Ne dorim ca grădina să primească tot felul de evenimente culturale, cum ar fi expoziții sau concerte, încercăm să punem în scenă și piese de teatru, dar trebuie să ne pregătim. Mai avem mult de lucru. Noi vrem să deschidem anul acesta pentru că sunt 105 ani de când a fost inaugurată pentru prima dată. Încercam să găsim și finanțare, însă înainte trebuie să demonstrăm că locația are potențial”, spune Petrică Paraschiv.

Pe lângă evenimentele anunțate deja, cei care vor să organizeze evenimente de business sau sociale vor putea închiria spațiul. Reprezentanții vor ca până în octombrie anul viitor să fie deschis publicului și cinematograful.

„Cinematograful este cea mai grea parte de restaurat, are o suprafață mare, se desfășoară pe 2.000 de metri pătrați. Capacitatea cinematografului este de 450-500 de locuri, față de grădina unde capacitatea este de 200 persoane”, spune acesta.

Reprezentanții asociației spun că vor să păstreze aceeași arhitectură a grădinii și cinematografului ca acum 100 de ani și intenționează să transforme sala de cinematograf într-una de teatru și conferințe.

Abandonată timp de mai bine de 30 de ani, Grădina Alhambra va fi deschisă pe 26 august. Începând din acest an, spaţiul va găzdui numeroase evenimente culturale - de la spectacole şi concerte la seri tematice, expoziţii sau instalaţii new-media, afirmă organizatorii evenimentelor.

Grădina Alhambra din Strada Constantin Mille nr. 13 face parte dintr-un ansamblu de monumente istorice, alături de fostul Cinematograf Capitol. Cele două spaţii au avut momentul lor de glorie în perioada interbelică, atunci când se numărau printre cele mai râvnite locuri de petrecere a timpului liber.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Nicolae
 Raluca a studiat Jurnalism la Universitatea Hyperion din București și a urmat un master în Comunicare mediatică și publicitate, în cadrul aceleiași instituții. Ea și-a început activitatea în presă în 2019, în departamentul economic al grupului Mediafax. În perioada 2019-2020, Raluca a acoperit domeniile start-up și fintech în cadrul Adevărul Financiar , publicație care face parte din grupul Adevărul . S-a alăturat echipei...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri