Bucureștiul este la un pas de noi restricții pentru nevaccinați, apropiindu-se de rata de incidență de 6 la mia de locuitori, cel mai recent prag atins fiind de 5,57/1.000, potrivit datelor publicate de Direcția de Sănătate Publică.
După atingerea pragului de 6/1000, în 48 de ore ar trebui să se întrunească Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență în vederea stabilirii noilor măsuri.
După pragul de 6 la mia de locuitori, școlile din București ar urma să se închidă, orele fiind ținute în mediul online.
De asemenea, apare și măsura carantinei de noapte, în intervalul 5:00- 23.00, deplasările putând fi efectuate doar în baza unei declarații pe proprie răspundere, în ceea ce privește nevaccinații. Această măsură nu este valabilă și pentru cei imunizați.
Totodată, ar putea fi introdusă și carantina de weekend, magazinele închizându-se la ora 18:00, începând cu zilele de vineri. În plus, circulația va fi interzisă în intervalul 20:00- 5:00, cu anumite excepții, mai exact cele cu care ne-am obișnuit (sosirea/plecarea la locul de muncă, urgențe medicale sau de ordin familial).
Citeste si:
Restaurantele, barurile sau cafenelele pot rămâne deschise în intervalul 5.00- 18.00, pe parcursul weekendului, cu posibilitatea livrărilor după ora 18.00.
Bineînțeles, certificatul de vaccinare rămâne principala formulă de a asista la evenimente și de a intra în restaurante.
În ultimele 24 de ore, Bucureștiul a atins un record al infectărilor, 2.559 de cazuri noi. Bucureștiul este oficial în scenariul roșu din noaptea de vineri spre sâmbătă, când incidența ajunsese deja la 4,1. Certificatul COVID a devenit astfel obligatoriu pentru toţi cei peste 12 ani, dacă vor să participe la anumite activităţi.
Sursa foto: Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: