Peste un sfert din populaţie era supusă anul trecut riscului de sărăcie şi excluziune socială în patru state membre ale Uniunii Europene: România (35,8%), Bulgaria (33,6%), Grecia (27,5%) şi Spania (27%), arată datele prezentate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În contrast, cea mai scăzută pondere a persoanelor supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială se înregistra anul trecut în Cehia (11,5%), Slovacia (13,8%), Slovenia (14,3%), Olanda (15,8%) şi Finlanda (15,9%).

În 2020, erau în Uniunea Europeană 96,5 milioane de persoane supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, reprezentând 21,9% din populaţie, potrivit Agerpres.

Anul trecut erau în UE 75,3 milioane de persoane supuse riscului de sărăcie, 27,6 milioane de persoane se confruntau cu lipsuri materiale grave şi erau defavorizate din punct de vedere social, iar 27,1 milioane de persoane locuiau în gospodării cu intensitate de lucru scăzută.

În rândul celor 96,5 milioane de persoane din UE supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, aproximativ 5,9 milioane (1,3% din totalul populaţiei) locuiau în gospodării care se confruntau simultan cu toate cele trei riscuri de sărăcie şi excluziune socială (riscul sărăciei, lipsuri materiale grave şi defavorizate din punct de vedere social şi locuiau în gospodării cu intensitate de lucru foarte scăzută).

Sursa foto: Maria Symchych / Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri