Alocaţiile de stat pentru copii plătite în luna septembrie au însumat 835,77 milioane de lei, suma medie achitată fiind de 237,76 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

În septembrie au beneficiat de acest ajutor social un număr de 3.515.122 de copii. Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în Bucureşti (347.907) şi în judeţele Iaşi (183.730), Suceava (131.668) şi Constanţa (124.433), scrie Agerpres.ro.

La finalul lunii septembrie erau suspendaţi de la plată 162.839 de beneficiari, cei mai mulţi din Capitală (13.563), respectiv judeţele Iaşi (9.536), Suceava (7.895) şi Timiş (7.814).

Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

Retail jobs Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri