27 Octombrie 2021

Obligativitatea certificatului verde pentru angajați: propunerea intră în dezbatere în Senat



Comisiile parlamentare reunite, juridică și de sănătate, din Senat au dat un raport de admitere cu amendamente, într-o ședință bruiată de către parlamentarii AUR. Astăzi, 27 octombrie, propunerea intră în dezbatere în plenul Senatului.

UPDATE 12:40: Plenul Senatului a respins miercuri propunerea AUR de scoatere de pe ordinea de zi a proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private.

Potrivit formei iniţiatorilor, parlamentari de la PNL şi UDMR, propunerea legislativă stipulează că certificatul atestă îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii: trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2; trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus şi rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR sau antigen rapid, conform Agerpres.ro.

Conform proiectului de act normativ, în cadrul unităţilor sanitare publice şi private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, din cadrul caselor de asigurări de sănătate, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unităţilor subordonate, precum şi din cadrul laboratoarelor de analize medicale, personalul este obligat sa prezinte certificat digital al UE privind COVID -19.

În forma iniţială, proiectul de actul normativ propunea ca testarea împotriva virusului să fie suportată de către personalul din cadrul unităţilor publice, iar dacă acesta face dovada unor afecţiuni care reprezintă contraindicaţie la vaccinare, testarea este suportată de către angajator. Pentru unităţile private, costurile testării sunt suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora.

Raporturile de serviciu în baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul din unităţile publice şi private care nu prezintă certificat digital se suspendă de drept pe o perioadă de 30 de zile. Suspendarea dispusă încetează la data la care personalul prezintă certificat digital al UE privind COVID-19. În situaţia în care personalul din unităţile publice cumulează 30 de zile de suspendare, raportul de serviciu în baza căruia îşi desfăşoară activitatea încetează de drept. Angajatorul poate dispune fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului de muncă, se mai arată în proiectul care urmează să fie amendat.

Conducerea unităţilor publice şi private verifică certificatele digitale privind COVID-19 prin intermediul aplicaţiei mobile Check DCC.

Proiectul prevede şi sancţiuni în cazul nerespectării obligaţiilor de către angajator, amenzile fiind cuprinse între 50.000 la 100.000 lei.



Citeste si