Claudiu Daniel Dolot a fost schimbat din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în locul lui fiind numit Mihai Culeafă, conform unei decizii a premierului interimar, Florin Cîţu, publicată în Monitorul Oficial.

Mihai Culeafă a fost până la data acestei decizii vicepreşedinte al ANPC şi a coordonat, împreună cu Paul Anghel, director general al autorităţii, acţiunile de control derulate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în ultima perioadă.

Claudiu Dolot fusese numit în funcţia de preşedinte al ANPC la finele lunii februarie 2021, în locul lui Eduardt Cozminschi.

Sursa foto: ANPC

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri