23 Noiembrie 2021

UPDATE: Amenințarea cu bombă la Curtea de Apel Constanța și Judecătoria Medgidia a fost falsă



UPDATE: Ameninţarea cu bombă cu privire la sediile Curţii de Apel Constanţa şi Judecătoriei Medgidia a fost falsă, urmând ca activitatea în cele două instituţii să fie reluată, după ce au fost evacuate aproximativ 400 de persoane, scrie Agerpres.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, specialişti pirotehnişti ai Serviciului Român de Informaţii au făcut verificări la sediul Curţii de Apel Constanţa şi, concomitent, pirotehnişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale al IPJ, la cel al Judecătoriei Medgidia, nefiind găsite obiecte pirotehnice.

„Nu au fost descoperite elemente de interes pirotehnic, astfel că, în cel mai scurt timp, activitatea va fi reluată", a informat IPJ.

Știrea inițială:

Toate persoanele din sediile Curţii de Apel Constanţa şi Judecătoriei Medgidia sunt evacuare de poliţişti, jandarmi şi pompieri, după ce un bărbat a transmis, prin 112, o ameninţare cu bombă.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat că "în jurul orei 9,00 s-a primit un apel 112, de la un bărbat, care a solicitat să se elibereze Curtea de Apel Constanţa şi Judecătoria Medgidia, întrucât se va întâmpla o nenorocire".

Conform sursei citate, poliţişti, jandarmi şi pompieri constănţeni sunt la faţa locului, iar la acest moment se evacuează persoanele din cele două instituţii, potrivit Agerpres.



Citeste si