Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că a discutat cu specialiștii din sănătate publică despre măsurile care se impun în România atât în ceea ce privește posibilitatea apariția tulpinii Omicron în țara noastră, cât și a stopării pandemiei de Covid-19. Rafila a precizat că dialogul s-a concentrat și asupra certificatului verde, care se va numi certificat Covid pentru a evita orice confuzie, și care va fi introdus, cel mai probabil, atunci când va exista o creștere susținută, pe anumit interval.

"Măsurile de vaccinare şi de sănătate publică sunt recomandate de toate organismele internaţionale şi vaccinarea este întotdeauna soluţia oportună. Nu ştim cum va evolua noua tulpină. Alte măsuri de sănătate publică recomandate, începând cu purtarea măștii, distanțare sau evitarea aglomerației, bineînțeles că rămân în vigoare", a precizat Alexandru Rafila.

"Discuția s-a concentrat și asupra certificatului Covid. Nu i se mai spune certificatul verde, pentru că certificatul verde original se referă la documentul adoptat de Parlamentul european și se referă la călătoria între statele membre. Certificatul Covid, care a reprezentat un subiect de interes și de dezbatere, de multe ori de controverse în spațiul public... vom încerca să găsim pentru el o soluţie legislativă care să stabilească un cadru foarte clar pentru toată lumea, iar introducea lui să poată să fie făcută când există o creştere susţinută, pe un anumit interval, de exemplu trei săptămâni. Și renunţarea la utilizarea la acest certificat verde complet, adică testare, vaccinare sau trecere prin boală, să fie făcut atunci când e o scădere mai multe săptămâni la rând. Detaliile vor fi stabilite de colegii de specialitate de la INSP”, a explicat Alexandru Rafila, în conferinţa de presă susţinută sâmbătă la Palatul Victoria.

Retail jobs

"Scopul acestui certificat Covid este acela de a frâna rapid o creștere a numărului de cazuri, într-un anumit interval de timp. Este, așadar, un scop în ceea ce privește sănătatea publică", a mai spus Ministrul Sănătății.

. Sursa foto: Agerpres foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri