Guvernul va aproba prelungirea stării de alertă începând cu 9 decembrie şi noile măsuri privind gestionarea pandemiei de COVID-19 aferente perioadei sărbătorilor de iarnă, a declarat, miercuri, prim-ministrul Nicolae Ciucă.

"Astăzi vom aproba hotărârea de guvern referitoare la prelungirea stării de alertă începând cu 9 decembrie şi măsurile pentru sărbătorile de iarnă", a anunţat Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de guvern, conform Agerpres.ro.

Marţi, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat propunerea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie, stabilind, printre altele, eliminarea interdicţiilor de circulaţie pe timpul nopţii, renunţarea la portul măştii în spaţiile deschise cu excepţia celor aglomerate, creşterea capacităţii de la 30% la 50% în cazul cinematografelor, teatrelor, activităţilor sportive şi al altor activităţi.

Şeful DSU, Raed Arafat, menţiona că aceste modificări au fost propuse de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în vederea aprobării prin hotărâre de guvern.

"Bineînţeles, în hotărârea de guvern pot surveni modificări în timpul discuţiilor din cadrul şedinţei de guvern", explica şeful DSU.

Rafila: Înlesnirea unora dintre restricții trebuie să vină la pachet cu respectarea strictă a măsurilor de protecție

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a subliniat, miercuri, la începutul şedinţei de guvern, că înlesnirea unora dintre restricţiile stabilite în contextul pandemiei trebuie să vină la pachet cu respectarea strictă a măsurilor de protecţie.

"Suntem de acord ca în această perioadă să ne putem desfăşura activitatea cu măsuri uşor relaxate - s-a inclus în certificatul medical COVID accesul şi pentru persoanele testate, un lucru natural - dar (...) toţi operatorii economici trebuie să respecte legislaţia în ceea ce priveşte măsurile de protecţie şi gradul de ocupare. Trebuie să fie foarte clar că nu trebuie să avem niciun fel de toleranţă la încălcarea regulilor", a spus acesta.

Rafila a adăugat că la nivelul Ministerului Sănătăţii este analizată capacitatea de răspuns a spitalelor, fiind avut în vedere inclusiv accesul la servicii medicale al pacienţilor cu alte patologii decât COVID-19.

Totodată, se lucrează la un proiect care să permită testarea extinsă, la nivelul medicilor de familie, pentru persoanele simptomatice sau care au intrat în contact cu persoane infectate cu SARS-CoV-2.

De asemenea, sunt în curs de elaborare proceduri legate de tratamentul ambulatoriu al COVID-19, astfel încât presiunea pe spitale să fie diminuată.

Sursa foto: Administrația Prezidențială

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri