Atelierul de Pânză, început inițial ca un proiect social al Asociației Viitor Plus în 2009, realizează sacoșe reutilizabile și accesorii și lucrează cu persoane cu dizabilități. Proiectul, care s-a numit la început Sacoșa de Pânză, oferă alternativa la pungile de plastic prin traiste din bumbac 100% netratat, nevopsit și neînălbit, cu etichete din hârtie reciclată. Atelierul își consolidează gama de produse și angajează persoane care fac parte din categoriile vulnerabile, integrându-le astfel în comunitate, scrie Retail.ro.

Atelierul a pornit cu o finanțare de 5.000 de dolari primită de la o companie, iar spațiul pentru producția primelor produse a fost asigurat de Asociația Ateliere fără Frontiere.

Profitul care se realizează din vânzarea sacoșelor și a accesoriilor Atelierului de Pânză este folosit pentru persoanele cu dizabilități care lucrează aici. Atelierul funcționează cu o echipă de 15 angajați care realizează sacoșe și accesorii din bumac reciclat, dintre care 11 sunt persoane cu dizabilități. În plus, Atelierul dispune și de o echipă de producție în Ikea, cu cinci angajați și un coordonator. Atelierul de Pânză este furnizor de servicii croitorie în magazinele Pallady și Băneasa.

Atelierul a pornit cu un spațiu mic industrial, în care intra doar o mașină de cusut, o mică masă de croit și un spațiu în care puteau ține materialele de care aveau nevoie. Atelierul a trecut prin multe mutări, ajungând în prezent la un număr de șase sedii schimbate, ultima mutare fiind în luna aprilie a acestui an când au găsit un spațiu în zona Obor, sectorul 2 din București.

Citește articolul integral pe Retail.ro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri