Angajații de la Căile Ferate Române (CFR) au intrat într-o grevă spontană în această dimineață. Este vorba de lucrătorii care repară locomotivele.

UPDATE 09:33 - Potrivit Digi24, nu există informații potrivit cărora aceste greve ar afecta deocamdată circulația trenurilor.

"Cei intrați în grevă au salariul minim, nu înțeleg de ce oameni calificați nu pot să își mai asigure existența. Toate prețurile au crescut, facturile cresc, iar ei nu mai au cu ce să le plătească.

Toți CFR-iștii sunt în unități între 8 și 10, așteaptă un comunicat de la ministrul Transporturilor, în care să li se explice de ce s-a abandonat transportul feroviar în România.

Peste tot, în UE, în 201, țările s-au lăudat cu infrastructură modernă și cu trenuri noi care circulă cu viteză. La noi trebuie schimbate o treime din trenuri și proiecte pentru celelalte două treimi și nu s-a făcut nimic", a declarat Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, potrivit Digi24.

Retail jobs

Călătorii ar trebui să înțeleagă că le este afectată mobilitatea pentru că nu se dorește modernizarea transportului feroviar de călători, a mai precizat sindicalistul care a oferit exemplul altor state din Uniunea Europeană în care în 2021 s-au făcut modernizări la infrastructura feroviară, în așa fel încât trenurile să circule cu o viteză de 160 de km/oră. Acesta a transmis că nu se dorește creșterea vitezelor, iar la nivelul personalului, CFR-iștii se simt abandonați.

Rodrigo Maxim a mai transmis că momentan trenurile circulă după orarul stabilit însă dacă angajații vor continua greva, este posibilitatea să nu mai fie locomotive pentru ca trenurile să poată să plece cu pasageri.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri