Amenzi ANPC chiar în Ajunul Crăciunului. Ce magazine au fost verificate
Comandamentul de Iarnă 2021, organizat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a verificat, în zilele premergătoare Crăciunului, marii retaileri care au magazine în cunoscutele stațiuni de pe Valea Prahovei.
Coordonat de președintele ANPC, Mihai Culeafă, și de directorul general ANPC, Paul Anghel, Comandamentul are ca misiune prevenirea și combaterea practicilor care dăunează vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor aflați în vacanță, în stațiunile din România, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Chiar dacă românii sunt în vacanță, pregătindu-se să sărbătorească Sfintele zile de Crăciun, alături de cei dragi, oriunde în țară, noi dorim să ne convingem, în teren, că bucuria acestor momente este completată de serviciile de calitate pe care le primesc de la operatorii economici.
Mihai Culeafă, președintele ANPC
Astfel, comisarii ANPC au controlat magazinele a trei mari operatori economici, din Bușteni și Predeal, respectiv Penny, Profi și Carrefour.
În urma abaterilor constatate au fost aplicate diverse tipuri de sancțiuni, după cum urmează:
- 4 amenzi contravenționale, în valoare de 53.000 lei
- 1 avertisment
- oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor, pentru măcelăria din magazinul Penny și pentru vitrinele asistate de la Profi
- oprirea definitivă de la comercializare a peste 150 kg de produse alimentare
- oprirea temporară de la comercializare a peste 400 kg de produse alimentare până la remedierea deficiențelor.
În urma acțiunilor de control, comisarii ANPC au constatat mai multe abateri de la lege, cele mai importante dintre acestea fiind:
Verificările pe care le întreprinde Comandamentul de iarnă al ANPC continuă, la nivelul întregii țări.