Vremea va deveni geroasă la nivelul Capitalei, vântul ca sufla cu viteze de 50 km/h, iar maximele nu vor mai trece de două grade Celsius, în următoarele zile, până joi seara, arată prognoza publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Conform meteorologilor, pe parcursul zilei de marţi, până la ora 20:00, în Bucureşti, cerul va fi temporar noros, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de 45 - 50 km/h, amplificând senzaţia de frig. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de două grade, conform Agerpres.ro.

În interval 11 ianuarie, ora 20:00 - 12 ianuarie, ora 8:00, cerul va fi variabil şi vântul va sufla în general moderat în primele ore ale intervalului, apoi va slăbi treptat în intensitate. Temperatura minimă va oscila între -6 şi -4 grade, mai scăzută în zona pre-orăşenească.

De asemenea, de miercuri dimineaţa până joi, la ora 8:00, vremea va continua se fie rece în Capitală, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de un grad, iar minima va fi cuprinsă între -8 şi -6 grade, mai scăzută în zona pre-orăşenească. Cerul va avea înnorări, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Potrivit sursei citate, miercuri, între orele 8:00 - 18:00, regimul termic va fi unul rece, mai ales dimineaţa, cerul va avea înnorări în primele ore ale intervalului, după care se va degaja treptat devenind mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, iar valorile maxime vor fi de cel mult două grade.

ANM a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul întregii zile, în zece judeţe (Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi), precum şi o informare de vreme deosebit de rece, ger şi vânt, ce vizează întreaga ţară în intervalul 11 ianuarie, ora 20:00 - 13 ianuarie, ora 18:00.

Sursa foto: STB/Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri