Sfatul unitar al autorităților pentru românii care au primit facturi uriașe la energie și gaze a fost depunerea unei reclamații la ANPC, ca ulterior furnizorul să fie verificat. ”În acest moment, sunt 450 de solicitări într-o săptămână la nivel național, dar ne așteptăm să fie mult mai multe după această campanie”, a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei.

”Furnizorii vor face corecții în cadrul facturilor. Mă aștept ca furnizorii să trateze cu celeritate un astfel de demers, în așa fel încât informarea și comunicarea către consumatori să fie făcută într-un timp relativ scurt”, a adăugat ministrul, invitat la Digi24.

Spătaru precizează că ministerul se va asigura că românii nu vor avea probleme cu întreruperea curentului, dar și că în termenul de plată al facturii, furnizorii vor reuși să refacă facturile consumatorilor.

”Mă aștept ca în momentul în care noi, cu ANPC, ne vom duce către acești furnizori, ei își vor analiza programele informatice și vor face corecțiile corespunzătoare, astfel încât fiecare consumator ar trebui să primească în perioada următoare, înainte de termenul scadent, această factură corectată și să plătească factura corectată - nu prima factură, cea foarte mare, și după aceea să se plătească la factura următoare”, a explicat Florin Spătaru.

Totodată, ministrul a făcut apel la populație pentru a se asigura că se încadrează în măsurile de compensare sau plafonare.

„Clienții trebuie să știe că există acea linie pe factură, cu compensarea, în care este menționată o anumită sumă compensată. Pentru acea valoare - dacă este corectă sau incorentă - urmează analize ulterioare”, a precizat ministrul.

Cum știm că beneficiem de compensare sau plafonare

Vicepreședintele ANRE a precizat că înainte de a se adresa furnizorului pentru facturi fără compensare și plafonare, consumatorul ar trebui să se asigure că se încadrează în aceste măsuri.

Compensarea semnifică 29 de bani/ KWh și se aplică unui consum între 30 și 330 KWh.

Plafonarea apare în momentul în care prețul pentru un KWh, cu toate componentele lui, depășește valoarea unui leu.

Citește și: Un furnizor de gaze cere ANRE suspendarea licenței de funcționare (wall-street.ro)

”Consumatorii ar trebui să fie atenți la secțiunea energie activă, care nu ar trebui să sară de 52 de bani/KWh”, a explicat vicepreședintele ANRE.

.

Sursa foto: Florin Spătaru/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri