18 Februarie 2022

Se scumpesc biletele de tren din vară? CFR Călători a cerut majorarea prețurilor



Prețul biletelor de tren s-ar putea scumpi la 1 iulie, dacă solicitarea pe care a făcut-o CFR Călători în acest sens va fi aprobată de Ministerul Transporturilor, informează Digi24.

Potrivit sursei citate, solicitarea a venit de la CFR Călători, iar guvernul trebuie să dea o hotărâre în acest sens. În solicitarea înaintată guvernului, compania nu precizează procentul cu care să se majoreze costul biletelor pentru călătoria cu trenul. Ultima majorare a fost făcută în 2013, și atunci a fost diferențiată, cea mai mare fiind de 10%.

Ministerul Transporturilor va decide cu privire la această solicitare și la procentul de creștere a prețului biletelor de tren.

În motivarea care însoțește această cerere, CFR Călători invocă creșterea costurilor cu combustibilul și energia electrică. Compania susține că va avea cheltuieli cu 200% mai mari pentru energia electrică. Totodată, compania susține că și cheltuielile cu întreținerea vagoanelor vor fi mai mari.



Citeste si