Clădirea monument istoric, de importantă națională, construită în stil neoclasic, între 1857 – 1869, este situată în centrul capitalei, pe B-dul Regina Elisabeta, nr. 4-12. Instituția Universității din București a fost înființată în iulie 1864, iar procesul de modernizare vizează restaurarea și consolidarea clădirii și va include lucrări privind întregul ansamblu arhitectural, de la acoperiș până la detaliile decorative ale fațadelor, inclusiv punerea în valoare a vestigiilor arheologice din curtea interioară, prin amenajarea unui spațiu muzeal, a detaliat ministrul.

”Prin restaurarea clădirii, vom asigura condiții optime pentru studenții și profesorii acestei instituții de învățământ, dar vom valorifica și patrimoniul construit al Capitalei, prin conservarea acestui monument istoric”, a subliniat ministrul dezvoltării.

Universitatea din București este una dintre cele mai importante instituții de învățământ și cercetare din România, iar în locația ce se va reabilita complet funcționează, în prezent, 7 dintre cele mai vechi și mai prestigioase facultăți: Chimie, Geografie, Geologie și Geofizică, Istorie, Limbi și Literaturi străine, Litere și Matematică și Informatică. ”Acesta este cel mai mare proiect din domeniul cultural și educațional pe care îl va implementa Ministerul Dezvoltării. Am asigurat o finanțare în valoare de peste 317 milioane de lei pentru acest proiect”, a precizat ministrul Cseke Attila.

Cseke Attila a adăugat: prin proiect se au în vedere consolidarea structurală a clădirii, refacerea învelitorii și înlocuirea elementelor din lemn degradate ale șarpantei (sau chiar înlocuirea acesteia), restaurarea fațadelor (inclusiv tâmplăria exterioară), eliminarea umidității și a infiltrațiilor, amenajarea curții interioare, realizarea de modificări funcționale și restaurarea finisajelor interioare.

Sursa foto: CNI

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri