10 Martie 2022

Klaus Iohannis: Cât timp războiul continuă, să ne așteptăm la fake news cu impact economic



Preşedintele Klaus Iohannis a declarat cu privire la situaţia preţurilor carburanţilor, că atât timp cât războiul din Ucraina continuă, putem să ne aşteptăm la orice încercare de a influenţa economiile europene prin 'fake news'.

"O parte semnificativă a acestui război se poartă în zona ştirilor şi a informaţiilor false. Şi ştiţi bine că Guvernul a pornit verificările astăzi, de la prima oră, pentru a vedea cum s-a ajuns la situaţia de ieri, care de fapt a pornit de la o singură staţie de benzină, însă se pare că informaţia a fost amplificată artificial şi a dus la aproape un val de panică. Este periculos dacă se dezvoltă dintr-un 'fake news' o astfel de panică şi trebuie să fim foarte atenţi şi cu informaţiile pe care le primim, iar jurnaliştii serioşi şi redacţiile serioase trebuie să aibă foarte mare grijă ce informaţii preiau şi duc mai departe", a spus şeful statului înainte de a participa la reuniunea informală a Consiliului European, care se desfăşoară la Versailles.

Întrebat dacă statul român este pregătit să facă faţă unor campanii de 'fake news' şi dacă ne putem aştepta şi la altfel de campanii, preşedintele Iohannis a răspuns: "Atâta vreme cât războiul continuă, putem să ne aşteptăm la orice încercare de a influenţa economiile europene prin 'fake news'. De aceea, trebuie să fim foarte precauţi şi, da, statul este pregătit pentru a interveni în astfel de campanii".



Citeste si