14 Martie 2022

Daniel Botănoiu (AFR): Nu există pericolul ca vreun român să sufere de foame



România produce suficient pentru toţi consumatorii şi nu există în prezent niciun pericol ca vreun român să sufere de foame sau să nu găsească în magazine ceea ce îi este necesar, afirmă preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România (AFR), Daniel Botănoiu.

România produce suficient pentru toți consumatorii

"Asociaţia Fermierilor din România afirmă, în deplină cunoştinţă de cauză, că nu există niciun pericol acum ca vreun român să sufere de foame sau să nu găsească în magazine ceea ce îi este necesar. Se poate totuşi să apară anumite sincope în aprovizionare, dar acestea ar fi doar temporare, legate de probleme în lanţul de aprovizionare. România produce suficient pentru toţi consumatorii, ba chiar peste necesar în multe domenii. Nu considerăm că putem vorbi de o criză alimentară mondială, chiar dacă există probleme în unele ţări.", a declarat, pentru Agerpres, Daniel Botănoiu.

El a precizat că decizia unor ţări de a impune restricţii în cazul exporturilor de produse agricole şi alimentare poate fi înţeleasă atunci când anumite alimente de bază sunt produse în cantităţi mai mici decât consumul naţional, dar România nu este într-o astfel de situaţie.

"Este dificil de comentat, în lipsa unor informaţii concrete privind situaţii particulare, decizia unor ţări de a impune restricţii în cazul exporturilor de produse agricole şi alimentare. Măsura poate fi înţeleasă atunci când anumite alimente de bază sunt produse în cantităţi mai mici decât consumul naţional sau la limita acestuia.", a transmis Botănoiu.

Cumpărarea unor cantități mari de alimente, o problemă

În opinia sa, unul dintre cele mai mari pericole care pot apărea în astfel de situaţii este cel legat de cumpărarea unor mari cantităţi de alimente, chiar dacă analizele zilnice dovedesc că în ţară există suficiente stocuri de produse agricole şi alimentare.

În privinţa stocurilor de cereale necesare în panificaţie, furajare sau export, reprezentantul asociaţiei fermierilor a confirmat de altfel ceea ce au transmis şi autorităţile: "Nu există probleme la ora actuală şi nici nu vedem posibilă o situaţie de criză".

Referitor la stocurile de seminţe de floarea soarelui, un subiect mult discutat în ultimele zile în spaţiul public, Botănoiu afirmă că România are cea mai mare producţie din regiune, aproximativ o treime din toată producţia Uniunii Europene, cu mult peste nevoile de consum ale românilor.

Legat de evoluţia preţului la cereale, oleaginoase pe principalele burse europene şi mondiale de când a izbucnit conflictul Rusia-Ucraina, şeful AFR spune că, deşi preţurile au fost mai bune pentru fermieri, ele nu pot acoperi majorările pentru input-uri, material genetic, combustibili şi utilaje.



Citeste si