”Când vorbim de tehnologie avansată, de gadgeturi, tablete, telefoane, acestea sunt schimbate cu cea mai mare frecvență, în general la 1-2 ani. În schimb, electronicele mari sunt schimbate foarte rar, teoretic la 5-10 ani, dar noi știm din practică faptul că există o durată și mai mare de folosire a acestor electrocasnice, deoarece scoatem din gospodăriile românilor echipamente foarte vechi, inclusiv televizoare CRT sau cu ramă de lemn”, spune Roxana Puia, care citează astfel rezultatele unui studiu realizat în colaborare cu Reveal Research (n.red. vezi rezultatele în imaginile de mai jos)

Sondajul mai arată că românii nu reciclează (mai des) în primul rând pentru că nu au suficiente puncte de reciclare în apropiere și pentru că nu au suficiente informații despre reciclare.

”Rezultatele studiului ne-au confirmat metodologic ceea ce știam empiric. Mai exact, pentru a atinge un procent de colectare și reciclare mult mai mare și ca să ne atingem țintele, avem nevoie în primul rând de mai multe puncte de colectare în proximitate și de o informare coerentă. Oamenii trebuie să știe că au obligația și dreptul a face acest lucru”, menționează Roxana Puia.

Environ activează de 15 ani în piața de colectare și reciclare a deșeurilor electronice, gestionând peste 200.000 de tone de deșeuri în această perioadă. Asociația a lansat și o aplicație gratuită (Unde Reciclam) în care au fost integrate toate centrele din țară dotate cu cutii speciale pentru colectare.

”Noi ne dorim foarte tare să încurajăm reciclarea în punctele de colectare organizate cu sprijinul retailerilor sau cu diverse puncte de vânzare. Reciclarea și colectarea echipamentelor electrice și electronice nu este nici dificilă, nici incomodă și nici plictisitoare. Sunt acțiuni care ne aduc și recompense emoționale legate de stima de sine și de valoarea lucrurilor pe care le facem. Încercăm să impulsionăm un comportament responsabil față de mediu”, a declarat Roxana Puia.

Principalul criteriu în funcție de care românii își aleg un echipament electric este reprezentat de preț, mai arată studiul Reveal Research - Environ. Din păcate însă, criteriul sustenabilității contează destul de puțin pentru participanții la sondaj, doar 22% dintre ei menționând că aleg în funcție de sustenabilitatea brandului sau al produsului.

Un alt lucru remarcat de studiu este faptul că puțini dintre români sunt familiarizați cu legislația din domeniul deșeurilor electrice, care prevede două tipuri de colectare disponibile consumatorilor:

Primul permite persoanelor care își cumpără electrocasnice mari (un cuptor, sau un frigider, de exemplu), să solicite comerciantului să ridice gratuit produsul vechi de acasă (sistem 1:1).

Al doilea permite persoanelor să predea magazinelor cu spații mai mari de 400 mp, în mod gratuit, orice tip de echipament de mici dimensiuni atunci când cumpără unul nou (sistem 1:0).

Roxana Puia a participat la conferința SUSTENABIL ZI DE ZI – de la NICE TO BE la MUST BE, organizată de Eco Synergy și Asociația Environ.

Foto: Ovidiu Udrescu